Interviu Florentia Fășie, Branch Manager MediHelp

Interviuri | 2016

Florentina Fasie

Puteți numi o persoană care a avut un impact semnificativ asupra dumneavoastră ca lider? Poate cineva care v-a fost mentor?

Florentina Fășie: Am întâlnit multe persoane cu cariere impresionante la MediHelp, care m-au inspirat să progresez în cadrul acestei companii. M-au provocat să evoluez, mi-au demonstrat cât de importante sunt profesionalismul, dedicarea și stabilitatea.

Aș dori să îl menționez, în special, pe domnul Zahal Levy (Președintele MediHelp), Laura Afrasine (Manager Executiv) și Roxana Scutaru (Manager de vânzări in anii anteriori).

Domnul Levy a împărtășit întotdeauna calitățile sale de lider cu fiecare membru al echipei, inclusiv cu mine. Viziunea sa ne-a ghidat să tratăm orice situație cu profesionalism, să ne urmăm visurile și să ne construim o carieră în adevăratul sens al cuvântului. Viziunea domnului Levy a devenit și viziunea mea.

 

Care credeți că vor fi cele mai mari provocări pe care le veți întâmpina în noua poziție?

Florentina Fășie: Am întâmpinat deja trei mari provocări: îndeplinirea obiectivelor, motivarea echipei și gestionarea timpului.

Uneori, cele 8 ore de lucru pe zi nu sunt suficiente pentru tot ceea ce îmi propun să fac și pentru situațiile neprevăzute care apar.

În vânzări timpul decurge altfel, iar un an pare a avea mai puțin de 12 luni, astfel că atingerea obiectivelor este una dintre principalele provocări.

Totodată, motivația echipei este un aspect important. În general, membrii echipelor de vânzări se confruntă zilnic cu obiecțiile prospecților, de aceea pe agenda mea zilnică sunt incluse discuții deschise, prezentarea unor experiențe similare și identificarea unor solutii adaptate fiecărui caz.

Atitudinea pozitivă și perseverența sunt esențiale în domeniul vânzărilor, de aceea încerc constant să le cultiv la nivelul echipei mele.

 

După cei 6 ani pe care i-ați petrecut în echipa de vânzări MediHelp, cum ați descrie experiența?

Florentina Fășie: Aș putea povesti despre MediHelp și procesele interne de vânzări o săptămână întreagă. Am avut o experiență extraordinară până acum, am cunoscut peste 1000 de persoane din diferite sectoare de activitate, în mare parte manageri și antreprenori, oameni preocupați de sănătatea lor, a familiei sau a angajatilor.

Nu mă opresc niciodată din a învăța ceva nou; în fiecare zi descopăr noi aspecte și noi oportunități pentru a dezvolta portofoliul nostru de clienți.

A fost și continuă să fie o provocare și cu fiecare pas înainte pe care îl fac, îmi doresc să mă implic și mai mult.

Mă bucur că alături de MediHelp am avut ocazia să întreprind și activități care ies din zona vânzărilor. Îmi face o deosebită plăcere să fac parte dintr-o echipă care este încurajată să își folosească toate abilitățiile și să se implice direct în dezvoltarea companiei.

Este important să simți că ai avut un impact pozitiv la locul de muncă.

Așadar, ceea ce transmit și membrilor echipei mele este: „Folosiți-vă talentele, abilitățile, cunoștințele! Dați tot ce e mai bun! Rezultatele și satisfacția nu vor înceta să apară!”

 

Cum vă asigurați că echipa dumneavoastră și activitățile ei sunt în concordanță cu valorile dumneavoastră fundamentale?

Florentina Fășie: Valorile de bază în activitatea mea sunt valorile fundamentale ale MediHelp .Consider că dezvoltarea unei astfel de culturi este extrem de importantă. Fiecare dintre noi face parte dintr-un sistem unitar.

Comunicarea este cheia, atâta timp cât o conversație, fie cu un membru al echipei, fie cu întreaga echipă, este constructivă și are ca scop final antrenarea pentru performanță.

Învățarea continuă, training-urile și schimburile de experiență de la un membru la altul sunt instrumente pe care le folosesc mereu în rolul pe care îl ocup.

 

Care este top 3 femei – eroine în viziunea dumneavoastră?

Florentina Fășie: Nu am eroi, deși îi apreciez foarte mult pe acei “eroi” care au avut un impact major în progresul medicinei, cei care au descoperit noi tratamente, noi technologii, sau multe alte personalități care au schimbat direcția umanității într-o manieră pozitivă.

Îmi doresc să trăiesc propriile experiențe și să nu le compar cu cele ale unor persoane-cheie din lumea business-ului sau din alte domenii. Acest lucru l-am învățat de la părinții mei și din educația pe care ei mi-au oferit-o.

Sunt o persoană pozitivă care vede jumătatea plină a paharului. Îi admir pe cei care știu să se facă plăcuți, care știu să dezvolte relații profesionale și personale, care știu să comunice și să se facă înțeleși.

Cam despre acest lucru este vorba și în vânzări – cum să formezi relații bune, fie cu colegii sau cu clienții.

Așadar, să învățăm mai multe despre oameni.

 

Articole similare

28 Jun

Sistemul de sanatate privat este subdezvoltat in Romania din cauza ca statul nu incurajeaza investitiile, iar astfel oamenii cu venituri mici nu isi permit sa-l acceseze si sunt nevoiti sa mearga la spitalele de stat si sa dea spaga pentru drepturile lor,...

Interviuri | 2016

24 Mar

Heribert Kailbach este Directorul de Marketing și Vânzări al MediHelp România începând cu luna ianuarie 2016. Cu o experiență de peste 30 de ani pe poziții de top în cadrul unor companii financiar-bancare, odată cu această nouă funcție,...

Interviuri | 2016

21 Mar

Sanatatea este cel mai de pret bun al omului, spune o vorba din batrani, dar ce te faci cand nu ai destui bani sa-ti ingrijesti de sanatate, in caz de Doamne fereste? In general, sistemul public de sanatate din tara noastra a fost blamat pe indelete in...

Interviuri | 2016

07 May

In a country impoverished by a lengthy communist regime and with a convalescent present in which the health sector is in dire straits, Zahal Levy, President of MediHelp International, is confident. The company he leads offers Romanians an alternative to...

Interviuri | 2015

06 Dec

Desi statul nu are bani sa asigure o ingrijire medicala decenta, nu este interesant nici de dezoltarea pietei asiguratorilor de sanatate. Studiu de caz

Interviuri | 2013

08 Apr

Interviu Daniela Gheorghe-Business Development Manager MediHelp International –DIGI 24 Vizualizeaza articol

Interviuri | 2013

Detalii in curand