Impactul negativ al scăderii populației din România este redus de asigurările medicale private

Comunicate de presa | 2018

Potrivit celor mai recente statistici ONU, în perioada 2017 - 2050, populația României va scădea cu 17%. Conform Institutului Național de Statistică, la 1 ianuarie 2018, populația rezidentă în România număra 19,524 milioane de persoane, iar în aceeași perioadă a anului 2017 aceasta era de 19,64 milioane. De asemenea, în februarie 2018 s-au născut 12.691 de copii, cu 4.437 mai puţini decât în ianuarie 2018 şi cu 325 mai puţini decât în februarie 2017. În ceea ce privește sporul natural, acesta se păstrează negativ, fiind de peste 9000 de persoane.

Cauzele care au dus la apariția acestor statistici sunt multiple și fac referire la rata scăzută a natalității coroborată cu creșterea vârstei la care o femeie naște primul copil, care se apropie de 30 de ani, dar și la numărul crescut al românilor care aleg să plece din țară (peste 120.000 de locuitori în 2017).

Impactul negativ al scăderii drastice a populației se reflectă în dificultatea companiilor de a găsi forța de muncă de care au nevoie, precum și în presiunea angajaților de a plăti către stat impozite tot mai mari care să permită acoperirea pensiilor și a asigurărilor sociale. În egală măsură, una dintre consecințele cu impact puternic pe termen mediu și lung se referă la sistemul de stat al asigurărilor de sănătate care trebuie să acopere cheltuielile aferente investigațiilor medicale complexe și tratamentelor pentru boli grave de care suferă populația vârstnică a României.

Asigurările private de sănătate joacă un rol important deoarece acoperă numeroase investigații și tratamente. O asigurare medicală privată, cum este cea obținută prin intermediul MediHelp Internațional, înglobează serviciile medicale accesibile atât prin Casa de Asigurări de Sănătate, cât și prin abonamentele medicale, explică Lorena Ionescu - Customer Care Manager,  MediHelp Internațional.

Mai mult decât atât, această opțiune reprezintă cea mai complexă formă de asigurare disponibilă pe piață, care acoperă o paletă largă de servicii medicale, cum ar fi: consultațiile multidisciplinare, analizele de laborator, testele de diagnosticare (ex. EKG), imagistica (RMN, CT, scanare PET), fizioterapia și tratarea afecțiunilor cronice, completează Lorena Ionescu.

Așadar, asigurarea privată de sănătate reprezintă una dintre soluțiile pentru care oricine poate opta atunci când sistemul de stat de sănătate se dovedește a fi neperformant, eșuând în a oferi pacientului îngrijirea de care are nevoie.

Articole similare

31 Oct

BUCUREȘTI, 31 Octombrie 2016. Acoperirea costurilor cu spitalizarea, consultațiile și investigațiile în regim ambulatoriu, imagistică avansată, maternitatea și controlul anual medical preventiv reprezintă principalele solicitări ale familiilor...

Comunicate de presa | 2016

10 Jun

București, 10 Iunie 2016. Romanii sunt predominant pasivi in ceea ce priveste starea lor de sanatate, foarte rar iau masuri de preventie si actioneaza doar atunci cand sunt pusi in fata problemei medicale. Cred, insa, ca aceasta tendinta incepe sa se...

Comunicate de presa | 2016

31 May

București, 31 Mai 2016: Cu ocazia Zilei Internaționale fără Tutun, sărbătorită pe 31 mai, MediHelp România (www.medihelp.ro), parte a MediHelp Internațional, lider pe piața asigurărilor private de sănătate, în Europa Centrală și de Est,...

Comunicate de presa | 2016

20 Apr

Generali România intră pe segmentul asigurărilor private de sănătate cu acoperire internaţională, în parteneriat cu MediHelp Internaţional Cu noile poliţe de sănătate, asiguraţii români au acces la peste 425.000 de clinici medicale din...

Comunicate de presa | 2016

25 Apr

Florentina Fășie conduce cel mai nou “Concept Sales Unit” al MediHelp International în București București, 25 Aprilie 2016. MediHelp România (www.medihelp.ro), parte a MediHelp International, lider pe piața asigurărilor internaționale de...

Comunicate de presa | 2016

29 Feb

București, 29 Februarie 2016: MediHelp România (www.medihelp.ro), parte a MediHelp International, lider pe piața asigurărilor de sănătate private în Europa Centrală și de Est, l-a numit, începând cu luna ianuarie 2016, pe Dl. Heribert Kailbach...

Comunicate de presa | 2016

18 Nov

București, 18 Noiembrie 2015: MediHelp International, lider în Europa Centrală și de Est pentru furnizarea de asigurări private de sănătate, salută propunerea de reformă a sistemului de sănătate din România menționată în programul de...

Comunicate de presa | 2015

04 Aug

București, 4 August 2015: Din cei aproximativ 4,5 milioane de salariați cu contract de muncă înregistrați în aplicația Revisal, circa 200.000 au un venit lunar brut de 5.000 de lei sau chiar mai mult, potrivit datelor de la Inspecția Muncii. Acest...

Comunicate de presa | 2015

28 May

București, 28 Mai 2015: La un salariu net de 2.500 de lei, un angajat sau angajatorul lui trebuie să plătească cel puțin 125 de lei (5.5%) contribuția la asigurări de sănătate, pentru a avea acces la serviciile medicale garantate de sistemul...

Comunicate de presa | 2015

24 Apr

București, 24 Aprilie 2015: Bupa, unul dintre liderii globali în asigurări medicale internaționale, a reînnoit contractul cu partenerul său din Europa de Est, MediHelp, lider de piață în asigurări medicale private internaționale. "Dorim să ne...

Comunicate de presa | 2015

Detalii in curand