De câte ori nu ți-ai propus să începi o activitate nouă sau să renunți la un obicei nesănătos doar ca să observi, după o perioadă, că nu ai reușit să realizezi acel deziderat? Atingerea unor țeluri poate fi uneori complicată și, de aceea, este important să deprinzi cele mai bune modalități de a-ți fixa scopuri care pot fi atinse într-un mod cuantificabil și care să îți ofere o imagine clară a stadiului în care te afli.
Deși nu există o formulă care îți garantează că orice obiectiv poate fi îndeplinit, există câteva principii care, dacă sunt puse corect în practică, te vor putea duce mai aproape de țintă.
1. Setează-ți obiective care te motivează
Este important ca țelurile pe care le ai să te motiveze și să îți aducă o mare satisfacție. Oamenii investesc timp și energie doar în obiectivele care au un mare impact asupra vieții lor, de aceea trebuie ca ele să vizeze aspecte esențiale pe care ți le dorești foarte mult.
2. Setează-ți obiectivele urmând modelul SMART
3. Scrie-ți obiectivele
Scriindu-le, ele devin palpabile, iar acest lucru te va motiva să nu renunți și să rămâi implicat. Specialiștii consideră că este indicat să folosim verbe la modul indicativ, nu la condițional-optativ, spre exemplu „vreau să...”, nu „aș vrea să”.
4. Fă-ți un plan de acțiune
Toți ceilalți pași ar fi inutili fără un plan de acțiune concret. Pe măsură ce realizezi unul dintre pașii trecuți în plan bifează-l, pentru a-ți aminti că efortul tău nu este în zadar.
5. Nu renunța pe parcurs!
Trebuie să ai constant în minte faptul că unele obiective necesită o perioadă lungă pentru a fi îndeplinite și un efort susținut. De aceea, este esențial ca țelul propus să fie important pentru tine, întrucât acest lucru îți va da motivația necesară pentru a merge până la capăt.
Lumea în care trăim este în continuă schimbare, iar acest lucru ne face și pe noi să ne adaptăm pentru a putea ține pasul. În egală măsură, este necesar să ne alegem inteligent noile provocări pentru că altfel riscăm să irosim energie care putea fi redirecționată către alt scop. Toate activitățile noastre oferă rezultate mult mai bune dacă stabilim o metodă după care să ne ghidăm acțiunile în așa fel încât să maximizăm efectele pozitive.
Spre exemplu, unul dintre cele mai importante aspecte la care trebuie să fii atent este sănătatea. Accesul la o rețea de clinici și spitale de top prin intermediul unei asigurări private de sănătate, consultațiile preventive care pot ajuta la descoperirea afecțiunilor înainte ca acestea să genereze o situație gravă sunt cele mai bune modalități de a evita problemele de sănătate pe termen lung.