Prevenirea, depistarea si tratamentul cancerului

MediWay

17.05.2021
1328 vizualizari
Printeaza

Prevenirea, depistarea si tratamentul cancerului

MediWay

Potrivit World Health Organization, cancerul este cea mai importantă cauză a deceselor în Europa după bolile cardiovasculare, cauzând 20% dintre decese, anual.

Fiind responsabil de 1,7 milioane de decese în fiecare an, medicii susțin că principala problemă este diagnosticarea foarte târzie a bolii, cauzată, în principal, de lipsa de educație în ceea ce privește prevenția și depistarea precoce a cancerului.

În România, cele mai întâlnite tipuri de cancer sunt cancerul de sân și cel pulmonar, în rândul femeilor, și cancerul de prostată și cel colorectal în rândul bărbaților. Peste 70% dintre pacienți sunt diagnosticați abia în stadii foarte avansate ale bolii, spune GFK România.


Moștenirea genetică este întâlnită în aproximativ 5 – 10% din cazurile de cancer, spune Institutul National al Cancerului, iar mutațiile genetice ereditare au fost, de-a lungul timpului, asociate cu peste 50 de cazuri grave – tumori multiple în același organ, tumori rare, asociate defectelor congenitale, apariția bolii la vârste foarte fragede.

Atunci când una sau mai multe persoane din familie s-a confruntat cu o boală oncologică de-a lungul timpului, specialiștii oncologici recomandă efectuarea unor teste genetice care pot identifica semne precare ale unor mutații asemănătoare la pacientul sănătos, și pot anticipa șansele apariției aceleiași boli.

Există câteva gene care joacă un rol major în sindromul cancerului ereditar, ce pot fi identificate prin testele genetice:

  • TP53, o genă care produce proteine ce inhibă creșterea tumorilor;
  • BRCA1 și BRCA 2, care, odată ce suferă mutații, sunt asociate cancerului mamar și ovarian în cazul femeilor, precum și cancerului pancreatic și de prostată, în cazul bărbaților.
  • PTEN, o altă genă ce produce proteine ce inhibă creșterea tumorilor, ale cărei mutații sunt asociate cu cancerul mamar, tiroidal sau endometrial.

Desigur, chiar dacă exista în familie un istoric oncologic, iar mutațiile sunt identificate și la pacienții sănătoși, nu este garantat că acestea se vor dezvolta, la un moment dat, în tumori canceroase.

Indiferent de istoricul medical al familiei, diagnosticarea precoce a cancerului este esențială, și poate crește șansele de supraviețuire cu până la 100%.


Prevenția este cel mai bun tratament pentru orice tip de cancer, într-adevăr, dar ce putem face atunci când prevenția nu mai este o opțiune? În acest caz, un diagnostic corect și înțelegerea sa sunt esențiale.

Un astfel de diagnostic este dificil de acceptat și te poate face să te simți copleșit, fiind aproape imposibil să înțelegi și să accepți informațiile pe care medicul le comunică. Cu toate astea, există câteva întrebări potrivite pe care i le poți adresa medicului tău.

Înțelegerea diagnosticului și a stadiului în care se află boala este esențială pentru a accepta un plan de tratament. Cu cât cunoști mai multe despre boală, cu atât mai potrivite vor fi deciziile pe care le vei lua în ceea ce privește îngrijirea ta. Iată ce ar trebui să întrebi:

  • Ce tip de cancer am? În ce stadiu se află?
  • Boala s-a extins deja către alte părți ale corpului?
  • Mai există alte proceduri medicale prin care trebuie să trec înainte de primirea tratamentului?
  • Ar trebui să găsesc un specialist pentru tipul meu de cancer, pentru a primi un tratament corect?
  • Aveți recomandări în ceea ce privește medicii specialiști?
  • Care sunt șansele mele de supraviețuire?
  • Dacă boala este deja avansată, cât mai pot trăi cu ea?

 

Depistarea cancerului în stadiu incipient este esențială pentru reducerea mortalității asociate acestei boli. Descoperită la timp, boala oncologică are semnificativ mai multe șanse de a răspunde pozitiv la tratamentul primit, ceea ce, în final, va reduce atât perioada de tratament cât și costurile acestuia.

Cu toate astea, medicii susțin că principala problemă este tocmai diagnosticarea foarte târzie a bolii, cauzată, de regulă, de lipsa de educație în ceea ce privește prevenția și depistarea precoce a cancerului.

Într-un ghid pentru diagnosticarea timpurie a cancerului, World Health Organization vorbește despre 3 etape ale diagnosticării precoce a cancerului:

  • Conștientizarea simptomelor bolii și solicitarea îngrijirii medicale;
  • Evaluarea clinică, diagnosticarea și identificarea stadiului în care se află boala;
  • Începerea tratamentului, inclusiv a celui pentru ameliorarea durerii.
Stadiul incipient 

În stadiul 0 al cancerului, boala există, însă tumora are dimensiuni foarte reduse și poate fi îndepărtată foarte ușor printr-o intervenție chirurgicală. Al doilea stadiu incipient, stadiul I, este reprezentat de o tumoră mai mică sau egală cu 2 centimetri, care nu s-a extins încă către țesuturile din apropiere sau către alte părți ale corpului.

Cunoașterea simptomelor este, de asemenea, esențială atunci când trebuie să luăm decizia de a apela la un medic specialist pentru confirmarea sau infirmarea bolii și, deși prevenția cancerului ar trebui să înceapă cu mult înaintea apariției simptomelor, mulți pacienți caută ajutor specializat abia atunci când acestea apar.

Iată care sunt cele mai comune simptome ale cancerului, pentru cele mai întâlnite tipuri de cancer:

  1. Cancer mamar – umflături la nivelul sânului, asimetrie, secreţie sângeroasă la nivelul oricăruia dintre mameloane, apariția unui nodul în zona axilei, neregularități ale pielii la nivelul sânilor, iritație a mamelonului, durere la nivelul sânilor.
  2. Cancer pulmonar – tuse persistentă care se agravează, infecții pulmonare persistente, expectorație cu sânge, oboseală persistentă neexplicabilă, pierdere în greutate, durere a pieptului sau a umerilor.
  3. Cancer colorectal – obiceiuri intestinale modificate, precum diaree sau constipație persistentă, durere abdominală, pierdere în greutate inexplicabilă, apariția sângelui în scaune.
  4. Cancer de prostată - nevoia de a urina frecvent, dificultate și dureri la urinare, presiune constantă și persistentă asupra uretrei.


Asigurare internațională de sănătate, pentru tratamentul cancerului

În lupta pentru combaterea cancerului, pentru a reduce costurile și pentru a facilita accesul la îngrijire medicală la cele mai înalte standarde, companiile asiguratoare includ în planurile lor de asigurare medicală acoperire până la 100% pentru prevenția și tratamentul cancerului.

Beneficiile unei asigurări medicale internaționale sunt, în primul rând, lista extinsă de servicii medicale acoperite, calitatea crescută a acestora, precum și gama largă de clinici de renume din toată lumea în care polița poate fi accesată.

  • Spitalizare
  • Medici specialiști
  • Analize complete și teste de laborator pentru depistarea celulelor canceroase
  • Tratament pentru cancer (spitalizare, chimioterapie și consultații asociate, radioterapie, medicamente și investigații)
  • Evacuare medicală internațională de urgență

inapoi