Temperaturile
ridicate pot fi o sursă de îngrijorare pentru noi, dat fiind faptul că acestea
sunt cauza mai multor probleme medicale printre care se numără și insolația.
Insolația este cea mai gravă formă de vătămare termică, considerată și urgență
medicală. Aceasta poate ucide sau provoca leziuni ale creierului, dar și ale
altor organe interne, iar lucrul cel mai grav este că poate afecta pe oricine,
indiferent de vârstă. Totuși, pentru a ne putea feri de aceasta este bine să
știm care este cauza apariției insolației, care sunt simptomele, dar și cum ne
putem trata. În acest mod, vei putea fi ceva mai pregătit în cazul în care te
vei confrunta cu această problemă medicală. Pentru a veni în ajutorul tău,
specialiștii MediHelp
au pus în evidență câteva aspecte de luat în considerare atunci când vine vorba
de insolație. Totodată, recomandarea generală rămâne aceea de a deține o asigurare medicală privată pentru a fi
acoperiți în cazul apariției unei urgențe medicale.
Insolația rezultă
din expunerea prelungită la temperaturi ridicate, de obicei în combinație cu
deshidratarea, care duce la supraîncălzirea corpului, ajungând la o temperatură
de peste 40 de grade Celsius. Aceasta este văzută și ca fiind cea mai înaltă
formă de hipertermie care poate duce la leziuni ale creierului, leziuni ale
organelor sau chiar moarte, și apare atunci când corpul nu se poate răci
singur. Printre factorii care cresc riscul de insolație se numără consumul de
alcool, deshidratarea, medicamentele care afectează capacitatea corpului de
a-și regla temperatura, medicamentele pentru inimă sau hipertensiunea
arterială, purtarea unor haine grele sau strânse, obezitatea sau condiția
fizică slabă.
Simptomul
caracteristic insolației este temperatura corpului de peste 40 de grade, însă
leșinul poate fi primul semn. Alte simptome pot include cefalee pulsată,
amețeli, lipsa transpirației în ciuda temperaturii ridicate, pielea roșie,
fierbinte și uscată, slăbiciune musculară sau crampe, greață și vărsături,
bătăi rapide ale inimii, dezorientare, convulsii sau inconștiență. Dacă
bănuiești că cineva are un atac de insolație sau dacă tu simți ușoare simptome din
cele enumerate anterior, recomandarea noastră este să te prezinți la o unitate
de primiri urgențe sau să soliciți tratament ambulatoriu pentru că orice
întârziere poate fi fatală. Dacă deții o asigurare medicală privată, aceasta te va
scăpa de grija costurilor neprevăzute, acoperind tratamentul ambulatoriu pentru
că tu să te poți concentra pe recuperarea medicală.
Există și câteva
modalități prin care insolația poate fi prevenită, astfel încât să nu ajungi
într-o situație critică, care îți poate pune viața în pericol. Poți lua în
considerare că, atunci când indicele termic este ridicat să stai într-un mediu
cu aer condiționat, însă dacă trebuie totuși să ieși în aer liber poți preveni
insolația dacă ai în vedere anumite măsuri:
●
Poartă haine ușoare, largi, de
culoare deschisă, dar și o pălărie sau ceva care să îți protejeze capul. De
asemenea, utilizează o protecție solară cu factor de protecție solară de minim 30.
●
Pentru a preveni deshidratarea se
recomandă, în general, să bei cel puțin opt pahare de apă pe zi, iar pe lângă
acestea poți consuma și alte lichide care nu deshidrateaza.
●
Reprogramează sau anulează
activitatea sportivă, în aer liber - dacă este posibil poți încerca să le
organizezi în momente mai răcoroase ale zilei precum dimineața sau după apusul
soarelui.
●
Evită băuturile alcoolice, dar și
alimentele sărate pentru că acestea accentuează deshidratarea.
●
Controalele medicale periodice
sunt recomandate pentru a avea mereu situația sub control, respectiv pentru
a-ți proteja sănătatea. În acest sens, poți achiziționa un plan asigurare de sănătate privată precum planul Admiral care să includă controlul
medical anual preventiv.
Insolația
reprezintă o problemă medicală destul de des întâlnită în sezonul cald, de
aceea ar trebui să fii precaut și să iei în considerare măsurile de prevenție
expuse anterior. Pentru protecție suplimentară, recomandăm achiziționarea unei asigurări medicale internaționale private.
Dacă ai nevoie de mai multe informații sau dorești să primești mai multe
sfaturi legate de acestea, poți apela oricând la specialiștii MediHelp, care
sunt gata să te ajute oricând!