Efectele tratamentelor întârziate din cauza pandemiei de Covid-19

MediWay

07.06.2022
732 vizualizari
Printeaza

Efectele tratamentelor întârziate din cauza pandemiei de Covid-19

MediWay

Efectele tratamentelor întârziate din cauza pandemiei de Covid-19



Pandemia de Covid-19 a întrerupt buna funcționare a tuturor lucrurilor, intervenind și modificând chiar și cele mai mici aspecte din viața noastră. Acest lucru s-a întâmplat și la nivelul sistemului medical, unde medicii, asistentele și restul personalului medical, au lucrat neobosit pe toată durata pandemiei de Covid-19 pentru a trata pacienții grav bolnavi. Cu toate acestea, concentrarea asupra virusului a cauzat perturbări uriașe în serviciile de asistență medicală din întreaga lume, milioane de pacienți cu afecțiuni grave întâmpinând tratament întârziat. În perioada de vârf a pandemiei, aproape toate intervențiile chirurgicale elective sau de rutină au fost oprite, multe programări sau trimiteri în regim ambulatoriu au fost amânate, iar screeningul și tratamentele pentru afecțiuni medicale grave precum cancerul au fost întrerupte sau anulate. Astfel, această situație a avut efecte secundare asupra diagnosticului, dar și a tratamentului pacienților obișnuiți. Pentru a observa care sunt efectele tratamentelor întârziate din cauza pandemiei, specialiștii MediHelp au centralizat și detaliat câteva dintre acestea.

 

Siguranța pusă în pericol

 

Tratamentele întârziate au un impact major asupra siguranței pacienților, provocând dureri, vătămări care ar putea fi evitate și punându-le chiar viața în pericol. Întreruperile serviciilor de asistență medicală, la nivel global, au pus în pericol pacienții cu o gamă largă de afecțiuni precum boli cardiovasculare, diabet, afecțiuni respiratorii, cancer și alte asemenea. Mai mult de atât, pacienții cu probleme ortopedice, care erau pe listele de așteptare pentru diverse operații, și-au găsit tratamentul esențial anulat sau amânat din cauza pandemiei. Acest lucru este confirmat chiar și de medici, un studiu realizat de AsociațiaMedicală Britanică relevând faptul că mai mult de jumătate din medici consideră că pandemia a înrăutățit îngrijirea pacienților care nu aveau virusul.

 

Întârzieri în tratamentul pacienților cu cancer

 

Conform datelor furnizate de OrganizațiaEuropeană a Cancerului, este estimat faptul că 1 milion de cazuri de cancer au rămas nediagnosticate, iar 100 de milioane de intervenții de screening nu au fost efectuate, în timpul pandemiei. Acest lucru are drept rezultat descoperirea formei de cancer într-un stadiu mai avansat, respectiv scăderea ratei de supraviețuire a pacienților. Un exemplu concludent este cel prezentat de Novrum Law, al unei paciente care suferea de cancer ocular (melanom ocular). Tratamentul său a fost anulat pe termen lung. Odată cu oprirea tratamentului de care viața acesteia depindea și în lipsa deținerii unei asigurări medicale private, care să îi acopere tratamentul de cancer, aceasta a fost nevoită să facă economii pentru a se putea trata la o clinică privată. Pentru a nu ajunge în această situație, recomandarea noastră este să deții întotdeauna o asigurare medicală internațională privată, cu ajutorul căreia să te poți trata la clinica medicală aleasă, fără a îți face griji cu privire la costuri.

Listele de așteptare prelungite

 

Chiar și înainte de pandemia de Covid-19 exista o “luptă” pentru satisfacerea cererilor pentru anumite servicii medicale, unele dintre ele fiind chiar vitale, iar pacienții nevoiți să fie trecuți pe liste de așteptare. Existau deja milioane de oameni prezenți pe listele de așteptare, însă odată cu apariția pandemiei, acestea aproape că s-au dublat, fapt ce a cauzat deteriorarea sănătății multor pacienți, care acum se confruntă cu un diagnostic mult mai rău. Dat fiind faptul că sistemul medical public este acum supraaglomerat, pacienții care dețin o asigurare medicală privată pot opta pentru tratamentul în sistem privat. Prin intermediul acesteia pacienții nu trebuie să își facă griji cu privire la costurile tratamentelor, pot alege medicul specialist, dar și clinica la care doresc să se trateze și nu sunt nevoiți să aștepte luni sau chiar ani de zile pentru a primi tratamentul corespunzător. Dacă încă nu deții o asigurare medicală privată, sfatul nostru este să iei în considerare achiziționarea acesteia pentru a avea grijă de sănătatea ta.

 

 

Starea multor pacienți s-a agravat din cauza tratamentului întârziat și a anulărilor, ceea ce duce la complicații și la necesitatea unui tratament suplimentar, mai invaziv. În unele cazuri, viața pacienților a fost pusă în pericol și, în mod tragic, unora li s-a spus că starea lor este acum terminală. Vremurile sunt din ce în ce mai nesigure, nu poți să știi niciodată când vei avea nevoie de servicii medicale profesionale, de aceea ar trebui să iei în considerare achiziționarea unei asigurări de sănătate private, care să te scape de griji în aceste situații. Cere chiar acum o ofertă și vei fi contactat de consultanții MediHelp pentru a alege planul de asigurare de sănătate care ți se potrivește. 


inapoi