Cum răspunzi crizelor de nervi ale copiilor?

MediWay

17.07.2020
118 vizualizari
Printeaza

Cum răspunzi crizelor de nervi ale copiilor?

MediWay

Crizele de nervi ale copilului sunt coșmarul fiecărui părinte, în special dacă au loc în public. Cu toate că sunt printre cele mai nedorite episoade, ele apar adesea atunci când acesta își dorește ceva, iar părintele nu îi oferă sau atunci când există o situație pe care nu știe să o gestioneze. De nenumărate ori, copii aleg să își exprime emoțiile puternice atunci când nu primesc o jucărie pe care și-o doresc pe moment sau atunci când gustarea preferată cade și nu mai poate fi consumată. Cu toate că aceste crize de nervi nu sunt străine de părinți, ele trebuie înțelese pentru a fi evitate.

            Ce sunt crizele de nervi la copii?

Crizele de nervi la copii sunt reprezentate de o furtună de emoții precum furia, supărarea, dezamăgirea sau frustrarea profundă, care se manifestă adesea prin: plâns, țipete, mușcături, lovirea părintelui, aruncarea lucrurilor, ținerea respirației sau lovirea propriului corp.

Important de reținut este faptul că gestionarea eficientă a situației nu înseamnă îndeplinirea imediată a dorinței celui mic. Mai mult, atunci când părinții cedează în fața acestor manifestări, copilul preia strategia care a funcționat în trecut și o aplică ori de câte ori își dorește ceva imediat și nu primește un răspuns pozitiv.

            Primul pas în gestionarea eficientă a crizelor de nervi este înțelegerea lor

Folosirea crizelor pentru obținerea obiectului dorit la copii mici nu presupune dorința conștientă de manipulare, ci o manifestare a frustrării. În cazul copiilor mai mari, aceasta este o metodă de învățare activă, pe care o pot transforma într-o strategie de obținere a tot ceea ce își doresc. Odată înțeles acest lucru, părintele are responsabilitatea de a ajuta copilul să renunțe la astfel de manifestări și să aleagă maniere mult mai rezonabile de a gestiona o situație problematică, precum compromiterea sau respectarea așteptărilor părinților în vederea unei recompense.  

            Cum pot fi evitate crizele de nervi?

Unii copii au un temperament mai impulsiv decât alții și pot ajunge la o stare de nervozitate intensă în doar câteva clipe. Există o serie de măsuri care pot fi luate pentru a preveni manifestarea crizelor de nervi:

1.    Alegerea unei rutine de la care să nu existe abateri, astfel încât copilul să știe la ce să se aștepte

2.    Încurajarea folosirii cuvintelor sau a semnelor care să explice ce își dorește

3.    Introducerea copilului în luarea deciziilor și oferirea de opțiuni

4.    Pregătirea înainte de plecare cu jucării care să distragă copilul și definirea unui interval de cumpărături în care nu este de obicei obosit sau flămând

5.    Încurajarea și manifestarea de sentimente pozitive pentru comportamentele dezirabile

Cum se pot gestiona crizele de nervi?

Cu toate că sunt luate toate măsurile care prevăd apariția crizelor de nervi, uneori acestea nu pot fi evitate. În aceste cazuri sunt recomandate câteva etape pe care părintele trebuie să le facă:

·         Păstrarea calmului sau manifestarea lui

·         Consecvența în măsurile luate

·         Admiterea sentimentelor puternice ale copilului prin empatie

·         Acordarea timpului necesar pentru ca cel mic să se calmeze singur

·         Intervenția acolo unde este cazul

Odată cu maturizarea, copii dezvoltă mai mult control și devin mai raționali, dar modul prin care sunt gestionate diferitele situații și stări prin care trece încă de la o vârstă fragedă se va reflecta ulterior și în modul în care va reacționa când va fi mai mare. Astfel, adoptarea unui comportament potrivit este importantă încă din primele luni ale vieții.


inapoi