Hepatitele virale cronice VHB și VHC - problemă majoră de sănătate publică

MediNews

02.02.2018
74 vizualizari
Printeaza

Hepatitele virale cronice VHB și VHC - problemă majoră de sănătate publică

MediNews

Infecțiile cu virusurile hepatice VHB și VHC rămân o problemă globală de sănătate publică, cu epidemiologie în continuă schimbare, determinată de o serie de factori, incluzând politica de vaccinare și migrația populației. Aceste infecții reprezintă una dintre principalele cauze de boală hepatică în întreaga lume.

Infecția VHB

Toți pacienții cu infecție cronică virală VHB prezintă risc crescut de progresie către ciroză și carcinom hepatocellular (HCC), în funcție de gazdă și de factorii virali.

În pofida cunoștințelor medicale în domeniu, aflate în continuă progresie, există arii de nesiguranță și astfel, clinicienii, pacienții și autoritățile în sănătate publică trebuie să facă, de multe ori, alegeri bazate pe evidențe clinice.

Aproximativ 240 milioane de oameni sunt purtători de VHB (Ag HBs pozitiv) cu o prevalență în scădere în câteva țări endemice, scădere datorată creșterii nivelului de trai, programelor universale de vaccinare și tratamentelor antivirale eficiente.

Cu toate acestea, migrarea populației a schimbat prevalența și incidența în câteva țări cu endemii scăzute în Europa, cum ar fi Italia și Germania. Decesele datorate cirozei și/sau HCC au crescut între 1990-2013 cu 33%. Incidența de apariție a cirozei variază între 8-20 % la pacienții netratați iar dintre aceștia, progresia către boala hepatică terminală la 5 ani este de 20 %.

Riscul descoperirii HCC este mai mare în cazul pacienților de sex masculin cu ciroză, vârstnici, consumatori de alcool, diabetici, fumători activi, istoric familial pozitiv de VHB. Riscul anual de apariție a HCC la pacienții cu ciroză hepatică a fost raportat între 2-5 %.

Evaluarea inițială a unui pacient cu infecție cronică VHB include istoricul complet, examenul fizic, analiza completă a parametrilor bolii hepatice și efectuarea completă a profilului virusologic VHB. În plus, toate rudele de gradul I și partenerii sexuali ai pacienților infectați VHB trebuie sfătuiți să efectueze markerii serologici de infecție VHB și să fie vaccinați obligatoriu dacă acești markeri sunt negativi.

Ecografia abdominală este recomandată tuturor pacienților. Testele non-invazive și biopsia hepatică trebuie efectuate pentru determinarea activității bolii acolo unde parametrii biologici sunt neconcludenți.

Dintre metodele non-invazive, cele mai necesare sunt cele care includ măsurarea rigidității hepatice și a markerilor serologici de fibroză hepatică (fibroscan/fibromax). Aceste teste sunt foarte importante deoarece pot exclude fibroză avansată sau ciroza hepatică.

Elastografia este, de asemenea, o metodă mult studiată și pare a fi o metodă de detecție a fibrozei avansate, dar care poate fi confundată cu inflamația severă în cazul transaminazelor (ALT. AST) mult crescute.

Principalul scop al terapiei pentru pacienții cu infecție cronică VHB este de creștere a supraviețuirii și a calității vieții prin prevenirea progresiei bolii și a apariției hepatocarcinomului, precum și prevenția transmiterii de la mama la copil a infecției VHB.

Infecția VHC

Impactul infecției VHC pe termen lung este variabil, de la minime modificări de hepatită cronică ușoară, către fibroza avansată cu sau fără hepatocarcinom.

Numărul pacienților infectați cronic cu VHC este estimat la aproximativ 180 milioane, există însă mulți pacienți care nu sunt conștienți de boala lor.

Îngrijirea pacienților cu infecție VHC a crescut considerabil în ultimele 2 decenii grație înțelegerii bolii și descoperirii a noilor metode de diagnostic și tratament, dar și de prevenție. Ținta principală a terapiei în cazul infecției VHC este vindecarea infecției, vindecare care apare la 99% din pacienți.

Diagnosticul infecției cronice VHC se bazează pe efectuarea unor probe de laborator specifice, în prezența testelor non-invazive cu carateristici tipice de hepatită cronică.

Screening-ul pentru VHC este foarte important, o barieră majoră a eliminarii VHC rezultă din faptul că o proporție substanțială de pacienți cu VHC nu sunt conștienți de infecția lor. De aceea, testarea VHC este obligatorie pentru identificarea persoanelor infectate și angajarea lor în supraveghere și tratament, iar screening-ul pentru markerii VHC trebuie implementat în populația generală.

Există teste rapide de detecție ce se pot efectua simplu, la temperatura camerei, fără instrumente speciale sau training special înainte.

Toți pacienții trebuie testați și pentru alte infecții virale VHB, HIV, iar consumul de alcool trebuie evaluat și cuantificat, pentru consiliere specială în vederea stopării definitive. Asocierea altor boli, cum ar fi bolile cardiace, insuficiența renală, autoimunitatea, bolile genetice sau metabolice și posibila hepatotoxicitate datorată drogurilor trebuie evaluate.

Astfel, un diagnostic complet este esențial mai ales în cazul pacienților cu vârsta de peste 50 ani.

Profilaxia infecțiilor VHB și VHC este foarte importantă pentru reducerea numărului de infecții cronice virale și a bolilor generate de acestea. Acest țel se atinge prin implementarea programelor de screening al sângelui și derivatelor de sânge, menținerea procedurilor standard pentru selecția donatorilor de sânge, utilizarea ghidurilor corecte pentru prepararea derivatelor de sânge, testarea donatorilor de organe și țesuturi, prevenirea transmiterii infecției prin proceduri medicale și chirurgicale, inclusiv stomatologice sau prin proceduri medicale tradiționale, minimalizarea expunerii profesionale, punerea în operă a unor programe de educație sanitară în familie.

Profesorul Irinel Popescu este un cunoscut chirurg și membru al Academiei Române de Științe. Este unul dintre liderii din domeniul chirurgiei oncologice și al procedurilor medicale care au legătură cu ficatul. În ultimii 30 de ani, profesorul Popescu a fost pionier și susținător al transplanturilor de ficat în România și fondatorul unei școli românești de transplant de ficat.

Profesorul Popescu se implică în campaniile de conștientizare a importanței donării de organe, cu toate că România se bucură doar de mici progrese. Este membru al multor asociații medicale naționale și internaționale și un respectabil scriitor și orator la cele mai importante conferințe medicale și chirurgicale.

Profesorul Popescu ocupă funcțiile de Președinte al Academiei Române de Științe Medicale și de Membru Corespondent al Academiei Române.


inapoi