Consumul de suplimente înainte, în timpul sarcinii și în perioada alăptării

Sanatate | 2020

Prof. Dr. Werner Seebauer este Decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul departamentului de Medicină Preventivă din cadrul NESA (The New European Surgical Academy).

Din anul 2000, prof. dr. Werner Seebauer a lucrat doar în medicină preventivă, după zece ani petrecuți la Spitalul Universitar din Frankfurt.

De asemenea, este implicat în formarea profesioniștilor din domeniul medical în ceea ce privește prevenția și nutriția.

MediHelp contribuie la dezvoltarea științei în medicină și se implică activ în promovarea responsabilității sociale la nivel internațional. 

Nevoia pentru anumiți micronutrienți crește semnificativ în timpul sarcinii și al alăptării, iar necesarul suplimentar pentru cele mai multe vitamine și minerale poate fi satisfăcut printr-o selecție echilibrată a alimentelor cu o mare densitate nutritivă.

Acest lucru face să nu fie necesar ca dieta să conțină un număr mare de calorii. Fructele și legumele (inclusiv salatele), precum și cerealele integrale, leguminoasele, varza și semințele sunt mai recomandate în această perioadă decât de obicei. 

În ceea ce privește unii nutrienți, poate fi mai dificil uneori să fie preluați din alimentație, așa că, pentru mai multă siguranță, este recomandată administrarea suplimentelor standardizate.

Recomandările Societății Germane de Nutriție (DGE) - (pentru doze suplimentare vezi mai jos)


Nutrient/ Element de legătură -
Doză zilnică

Femeie însărcinată Femeie care alăptează
     
Acid folic

În perioada de planificare a sarcinii - 400 µg/zi

În timpul sarcinii - 550 µg/zi

La începutul sarcinii (dacă nu s-au luat suplimente anterior)* - 800 µg /zi în primul trimestru

450µg/zi
Iod 230 µg/zi - (Organizația Mondială a Sănătății recomandă 200 µg/zi) 260 µg/zi - (Organizația Mondială a Sănătății recomandă 200 µg/zi)
Fier 30mg/zi 20mg/zi

În funcție de anumite boli sau tulburări metabolice, valorile pot fi diferite. În aceste situații, trebuie consultat un medic, iar dacă este nevoie, acesta va ajusta valorile, în raport cu dozele standard pentru suplimente.

Acidul folic

Înainte, în timpul sarcinii și al alăptării, pe lângă o dietă echilibrată cu surse mari de acid folic, o mare parte din cantitatea necesară, pentru un grad mai mare de siguranță, ar trebui administrată cu ajutorul unor suplimente nutriționale (acidul folic este sensibil la căldură și lumină):

  • Cu cel puțin 4 săptămâni înainte de sarcină (concepție) este recomandată administrarea acidului folic, o doză de 400µg/zi
  • Dacă acest lucru nu se întâmplă, 800µg/zi ar trebui administrați până la sfârșitul primului trimestru al sarcinii
  • Ulterior, este recomandată o doză zilnică de 550µg/zi (preferabil 600 µg/zi) – minimun 400 µg/zi (preferabil 450-500 µg/zi) ca supliment.
  • Pentru mai multă siguranță, doza de acid folic ar trebui crescută la 450µg/zi în perioada alăptării.

Iodul

Suplimentarea iodului pentru femeile însărcinate sănătoase este recomandată într-o cantitate de 100-150 µg/zi în completarea dietei, din moment ce restul necesarului de iod este oferit de alimentație (în special consumul de pește și a alimentelor cu sare iodată). 

* dacă dieta conține suficiente surse de iod, suplimentarea nu mai este necesară.

În cazul problemelor cu tiroida, este esențială consultarea medicului înainte de administrarea vreunor suplimente.

Deficiența de iod mărește șansele de pierdere a sarcinii, a malformaților și împiedică dezvoltarea mentală. 

Resurse alimentare: sarea de masă iodată, pește de mare precum merlan sau hering de două ori pe săptămână, laptele și produsele lactate. Trebuie să fiți atenți în legătură cu peștele sau alte animale marine, ele provenind uneori din zone contaminate.

Acizii Grași Omega-3 (DHA/EPA)

Sunt recomandate, în timpul sarcinii, cel puțin 200mg/zi de acizi grași Omega-3 (în formele bioactive DHA și EPA). Suplimentarea cu 1-2g/zi poate aduce importante beneficii, așa că o astfel de doză poate fi inclusă chiar dacă dieta (spre exemplu, consumul de pește de mare de 2 ori pe săptămână) deja oferă această cantitate de acizi grași. Nu este indicată suplimentarea cu mai mult de 4g/zi. – 2g DHA/EPA este o doză zilnică suficientă.

Următoarele afirmații medicale din partea EFSA sunt permise, bazându-se pe date științifice: http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.2903/j.efsa.2011.2078/full

Efecte ale acidului docosahexaenoic (DHA) și ale acidului eicosapentaenoic (EPA)

  • Favorizează dezvoltarea creierului, a ochilor și a nervilor
  • Menține funcționarea normală a creierului
  • Menține funcționarea normală a inimii
  • Ajută sănătatea mamei în perioada sarcinii și a alăptării când necesarul de acizi grași Omega-3 este mai mare
  • Ajută pielea și membranele mucoase ale tractului digestiv
  • Îmbunătățește dispoziția
  • Au efecte anti-inflamatorii asupra structurii celulelor membranare
  • Menține în sânge un nivel normal al colesterolului de tip lipoproteină cu densitate mică. 

Trebuie evidențiat faptul că efectele nu pot fi considerate izolat. Numeroși alți factori joacă întotdeauna un rol în alimentația sănătoasă. Astfel, o persoană poate observa sensibilitatea administrării de suplimente cu acizi grași Omega-3, dar efectele nu pot fi explicate doar de simpla administrare a acestor suplimente. Pe lângă indicația necesității unei diete echilibrate, trebuie arătat că o supradoză de suplimente de acizi grași trebuie evitată, aceasta provocând efecte nedorite.

Recomandările legate de dozele unor astfel de suplimente nutriționale trebuie respectate. Dacă este posibil, unele doze mai mari pot fi recomandate ca parte a terapiei de către medici sau terapeuți. Chiar și în cazul dozelor normale, la fel ca în cazul oricăror alimente, pot apărea efecte nedorite sau chiar contraindicații în funcție de chestiuni specifice individuale. Aceste lucruri trebuie discutate cu medicii. De obicei, suplimentele cu acizi grași Omega-3 nu produc complicații și sunt bine tolerate. 

Vitamina D

Necesarul de vitamina D este acoperit doar 10% cu ajutorul alimentației, restul necesitând contactul direct al pielii cu lumina solară. Este indicată administrarea de suplimente în anumite perioade ale anului sau când alți factori vă împiedică să aveți un contact suficient cu soarele și pielea nu produce suficientă vitamina D. Acest lucru nu afectează doar femeile însărcinate sau care alăptează. Din moment ce vitamina D este solubilă în grăsime și este stocată în țesutul adipos pentru o anumită perioadă, corpul deține anumite rezerve, nivelul acestora variind la fiecare om în parte. Cea mai sigură cale de a evalua ce doze de suplimente sunt necesare o reprezintă analizele de sânge. 

O valoare a serului sangvin de vitamina D de aproximativ 70ng/ml este considerată de unii doctori ca o valoare de referință. Dar o analiză a noilor studii poate arăta faptul că o valoare mai scăzută, de 20ng/ml, poate fi suficientă, iar 30ng/ml pentru majoritatea absolută a participanților la studiu a fost considerată suficientă (inclusiv persoanele care sunt considerate ca fiind o grupă de risc major de a dezvolta alte boli în cazul deficienței).

Trebuie evidențiat faptul că – în contextul prevenției – nu sugerez, precum alți colegi, pentru atingerea valorilor de referință, doze mari de suplimente consumate zilnic. Chiar dacă rezultatele unor terapii sunt pozitive, uneori conținând doze însemnate, există prea puține dovezi în ceea ce privește dozele necesare grupelor de risc și nu se poate ignora faptul că doze mari administrate pe termen lung pot avea rezultate nedorite (doze prea mari pot declanșa o problemă care nu va fi imediat considerată un efect secundar).

Recomandarea mea se bazează pe instrucțiunile instituțiilor specializate: aceasta prevede că între 1000 și 2000 IU de vitamina D3 zilnic sunt suficiente pentru majoritatea persoanelor. S-a dovedit faptul că aceste valori îndepărtează riscul unei supradoze. În acest fel, recomand o suplimentare cu vitamina D în această cantitate în situația în care nu aveți suficient contact cu soarele. Verificați-vă valoarea serului din sânge iarna, însă și în iunie, când aveți mai mult contact cu soarele. 

O valoare de 30ng/ml ar trebui să fie îndeajuns în medicina de prevenție. Totuși, dacă apar neplăceri de orice fel, o creștere a valorii de suplimente la 50-70ng/ml poate reprezenta o soluție. Trebuie, de asemenea, clarificat faptul că o cantitate mai mare de ser nu este necesară în cazul în care o persoană are o valoare scăzută a proteinei de legătură a vitaminei D. Acest lucru însemnă faptul că o valoare mai mică a cantității de ser poate genera o cantitate mai mare de vitamina D. Determinarea vitaminei D libere (formă bioactivă) și a proteinei de legătură a vitaminei D (VDBP).

Note și recomandări: din moment ce 95-99% din vitamina D din ser se află în formă legată (cu ajutorul proteinei de legătură a vitaminei D, VDBP), este crucial câtă VDBP este produsă genetic. Valori mici ale VDBP înseamnă că doze mai mici de vitamina D sunt necesare – valorile mari de referință de 70ng/ml nu sunt de actualitate. O analiză suplimentară a vitaminei D bioactive (vitamina D liberă), oferă chiar mai multă claritate.

Vitamina D pentru copii

Din moment ce apariția vitaminei D în corp este stimulată, în principal, de contactul soarelui cu pielea, iar acesta este scăzut în cazul culturii noastre, copiii primesc cantitatea necesară de vitamina D cu ajutorul suplimentelor, acordate conform specificațiilor instituțiilor acreditate. 

  • În primul an de viață, 400-500 IU de vitamina D pot fi administrate oral. În cazul în care copilul s-a născut în lunile de iarnă sau prematur, suplimentele sunt administrate și în al doilea an de viață, până la trecerea iernii.
  • Pentru bebelușii născuți prematur este recomandată o doză de 800-1000 IU/zi în primele luni.

Printre altele, vitamina D ajută dezvoltarea dinților și a oaselor. Aceleași condiții de administrare a suplimentelor de vitamina D se aplică în cazul mamelor care alăptează, dar și în timpul sarcinii. 

Dacă mama are un nivel mare de vitamina D (vara, când soarele strălucește puternic) și alăptează copilul, cu atât mai mare este cantitatea de vitamina D din laptele matern. În cultura noastră, acest lucru se întâmplă extrem de rar, de aceea este recomandată, ca precauție, administrarea unor suplimente. Laptele matern are o doză suficientă de vitamina D în cazul în care mama ia între 5000 și 6000 de UI de vitamina D zilnic. Totuși, acest lucru nu este recomandat, pentru că poate depăși doza considerată sigură (posibile efecte secundare nedorite). De obicei, cantitatea de vitamina D din laptele matern este scăzută. Pentru a preveni rahitismul și incidența cariilor inferioare, 400-500 IU de vitamina D sunt administrate oral începând cu a doua săptămână de viață.

În funcție de regiunea unde o persoană locuiește, sunt prescrise și 0,25 mg de fluorură (fluorura nu este recomandată în mod constant) – de obicei împreună cu vitamina D.

Fluorura 

În regiunile în care apa potabilă conține o cantitate prea mare de fluor, fluorura nu ar trebui recomandată ca supliment. La un nivel de fluorură de 0,3 mg/l, nu este nevoie să se suplimenteze. La valori de 0,7mg/l, nicio altă cantitate de fluor nu ar trebui consumată (trebuie să fim atenți și la sarea de masă care poate conține fluorură).

  • În zone cu vulcani activi există o sarcină mai mare asupra mediului și, astfel, și asupra apei de băut. În Germania, conținutul de fluor este de obicei scăzut („mai mult de 90% din apa potabilă conține mai puțin de 0,3mg/l” – sursă: Biroul Federal de Evaluare a Riscului).
  • Din moment ce bebelușii nu au nevoie să bea apă până ajung la a treia fază complementară de hrănire (luna a 7a) și își iau doza necesară din lapte, fluorizarea are sens în primele luni ale vieții (datele arată apoi o mai mică susceptibilitate la carii)

Aveți în vedere că suplimentarea cantității de fluor nu este văzută ca necesară și recomandată de anumite instituții.

O doză excesiv de mare de fluor pentru femeile însărcinate și pentru bebeluși pot împiedica dezvoltarea inteligenței copilului (este nevoie de mai multe date pentru a confirma în mod credibil o astfel de relație). Acest lucru a fost observat în țările în care apa potabilă a fost fluorizată, iar nivelul de fluor este mai greu de controlat decât în contextul prescrierii de tablete. Spre exemplu, Institutul de Medicină din SUA recomandă doar 10% din doza recomandată de suplimentare, dar apa potabilă este fluorizată în multe locuri din SUA. Apa potabilă nu este fluorizată în Germania. 

  • Femeile însărcinate ar trebui să se informeze despre conținutul de fluor al apei pe care o beau și să o evite dacă aceasta conține mai mult de 0,3mg/l. Ar trebui evitată și sarea care conține fluor, dar se poate folosi sarea iodată dacă nu există alte surse de iod. Ar trebui evitată, de asemenea, pasta de dinți cu fluor. 

Deși, în doze mici, fluorul, în primii ani de viață, ajută la prevenirea dezvoltării cariilor dentare la copii (nu este semnificativ în cazul adulților), o expunere prea intensă la doze mari de fluor poate duce la deteriorarea smalțului dinților, cu apariția petelor maronii și galbene (în cazul unei supradozări mai mici, a dungilor sau petelor albe), dar și la riscul de accidentare a oaselor la maturitate. 

Notă: în cazul copiilor mai mari sau al adulților este general acceptat faptul că o cantitate mai mare de fluor preluată din apă sau din alimente nu reprezintă cea mai bună cale de protejare a dinților; numai pasta de dinți cu fluor și o periuță de dinți pot face asta (pasta de dinți cu o cantitate mai mică de fluor este indicată pentru copii, acestea existând pentru mai multe grupe de vârstă).

Fierul

Femeile însărcinate au nevoie de două ori mai mult fier decât înainte, dar compensarea necesarului suplimentar ar trebui să provină din alimentație, astfel micșorându-se șansele unei supradoze. 

Deficiența de fier mărește riscul de naștere prematură sau de greutate scăzută la naștere, dar un consum exagerat de fier poate produce, de asemenea, complicații. Din moment ce studiul datelor arată rezultate diferite, în Germania nu există o indicație generală în ceea ce privește suplimentarea fierului în perioada sarcinii. Recomand să verificați cu ajutorul analizelor valorile din sânge (fier și depozitarea acestuia – feritină, dar și a transferinei – proteina de transport a fierului), iar, daca este necesar, să urmați un tratament sub stricta îndrumare a medicului.

Recomandările internaționale ale Organizației Mondiale a Sănătății de a administra suplimente cu fier în timpul sarcinii provin din faptul că în numeroase țări în curs de dezvoltare, multe femei însărcinate suferă de anemie cu deficit de fier.

În Europa, studiile arată că 20% din femeile care sunt la vârsta la care pot avea un copil, au o potențială deficiență de fier (de 2-4 ori mai mult decât media)*.

* Stahl A, Heseker H. Physiology, functions, occurrence, reference values and care in Germany. Nutrition Review 2012; 6: 346-353

Cele mai bune surse de fier sunt carnea și peștele. Deși cerealele integrale, leguminoasele, nucile și semințele conțin și ele cantități importante, doar o mică parte poate fi absorbit din plante. Acest aspect poate fi îmbunătățit prin combinarea alimentelor vegetale cu alimente bogate în vitamina C (suc de cireșe acerola, pătrunjel, kiwi, ardei roșii, papaya, suc de roșii, etc). În cazul în care este nevoie, se poate acorda o atenție mai mare modului în care anumite alimente pot fi combinate. Combinarea alimentelor care conțin fier cu alimente care conțin inhibitori ai absorbției fierului, precum calciul și anumiți antinutrienți, pot reduce absorbția fierului.

Doar o mică parte a fierului conținut de plante (fier non-heme) este absorbit (în medie, doar 3-5%; în cazul unei deficiențe până la 10%). Mult mai mult fier este absorbit din carne și pește (aproximativ 23%; în cazul unei deficiențe până la 30%).

Nevoia de fier crește în timpul sarcinii pentru că placenta și uterul trebuie să primească o cantitate suplimentară de fier. Fetusul, de asemenea, își creează propriile depozite de fier.

Absorbția corectă a fierului împiedică țesutul să fie supraîncărcat cu fierul acumulat din alimentație. Alcoolicii și persoanele care suferă de hemocromatoză (boală genetică ce favorizează reținerea fierului în corp) sunt excluși; ei pot suferi mai repede de supradoză de fier. 

De asemenea, de câțiva ani se discută că dozele mari de fier – în special sub formă de carne roșie (heme fier) – pot mări riscul dezvoltării unor boli cronice precum boala arterială coronariană sau cancer.

Chiar dacă încă se mai fac studii în legătură cu acest subiect, absorbția excesivă de fier trebuie evitată. În particular, trebuie avut în vedere că alimentele care conțin fier sau alte suplimente alimentare sunt, la rândul lor, surse de fier, ceea ce înseamnă că unele grupe de populație consumă mai mult fier decât este necesar. 

În cazuri extreme – spre exemplu, la copiii – pot apărea simptome acute de intoxicație, precum voma, diaree, febră, tulburări de coagulare a sângelui, dar și probleme ale rinichilor sau ficatului. Conform ultimelor informații, nu se poate exclude apariția problemelor de inimă sau a cancerului din cauza admisiei unei cantități prea mari de fier și a stocării acestuia de către corp. 

Fierul administrat sub formă de suplimente alimentare ar trebui consumat numai după diagnosticarea cu deficiență sau după consultarea medicului.

Sursa: Institutul Federal de Evaluare a riscului Germania

Fierul în timpul copilăriei

Cantitatea insuficientă de fier pe care laptele matern îl conține este compensată de rezervele pe care corpul bebelușului le-a stocat înainte de naștere. Acestea se epuizează, de obicei, în primele 4-5 luni de viață, ceea ce va face ca din acel moment să fie necesară o cantitate mai mare de fier. 

Nutriționiștii nu recomandă o dietă strict vegană pentru bebeluși și copii mici. Acest tip de alimentație trebuie compensat cu suplimentele nutriționale potrivite*, de care, de asemenea, au nevoie și adulții vegani, dar riscul de subnutriție este mai mare în aceste importante faze ale creșterii, din moment ce copiii nu consumă o varietate de alimente precum adulții. Copiii pot suferi de supradoză mai degrabă din cauza dozelor suplimentare de fier. 

Cu o bună îndrumare, o compoziție nutrițională bună, cu analize periodice pentru a verifica nivelul anumitor nutrienți și cu suplimente care compensează lipsa altora, alimentația vegană este teoretic posibilă. Dacă unul dintre aceste elemente nu este corespunzător implementat, riscul de subnutriție crește și poate avea rezultate negative. Pot apărea și deficite durabile în dezvoltarea somatică și intelectuală.

Vitamina K – în primele zile după naștere

Laptele matern are o mică doză de vitamina K. Aceasta are un rol important în funcțiile de coagulare a sângelui. Ca măsură de siguranță, 3 mg de vitamina K sunt administrate oral  de trei ori în primele zile după naștere (prima dată – în prima zi; a doua unitate de vitamina K – între a treia și a zecea zi; a treia unitate – între a patra și a șasea săptămână de viață) – în cazul deficiențelor de absorbție, acestea vor fi administrate intravenos (0,1-0,2mg I.V.)

Solicitați o ofertă personalizată pentru asigurarea de sanătate cu acoperire internațională!

Cereți Oferta

Articole similare

17 May

Progresele medicinei moderne oferă doctorilor posibilitatea de a trata dintre cele mai grave și complexe afecțiuni. Însă, noi medicamente, metode de diagnosticare şi tehnologii implică și o creştere a costurilor. Când vine vorba de sănătate,...

Sanatate | 2016

13 Apr

De foarte mulți ani, cercetători din întreaga lume au căutat să dezvolte tratamente împotriva cancerului. Printre cele mai importante descoperiri în acest sens se numără faptul că nu toate celulele canceroase se aseamănă între ele. O echipă...

Sanatate | 2016

11 Dec

În ultimii ani, gusturile alimentare ale oamenilor au devenit din ce în ce mai rafinate. Globalizarea a crescut accesul la tot felul de bunătăți și preparate exotice, iar rețelele de socializare au stimulat imaginația, dar și papilele gurmanzilor...

Sanatate | 2015

11 Dec

Mens sana in corpore sano, spune o zicală din vechime, confirmată astăzi de nenumărate studii. Unul dintre cele mai recente, ale cărui concluzii au fost prezentate de specialiștii de la Universitatea din Montreal, susține că sportul este extrem de...

Sanatate | 2015

11 Dec

Facebook este una dintre rețelele de socializare favorite ale adolescenților, cu un impact atât negativ, cât și pozitiv asupra nivelului hormonilor de stres. Este ceea ce au observat recent cercetătorii canadieni de la Universitatea din Montreal...

Sanatate | 2015

11 Dec

Cu siguranță, ai auzit până acum termenul de “inflamație”. Și de multe ori, o asociezi cu o lovitură, infecție a pielii sau alte probleme mai mult sau puțin deranjante. Însă inflamația poate fi o problemă de sănătate mult mai extinsă...

Sanatate | 2015

11 Dec

În vremuri tot mai tulburi, preocupările pentru sănătatea psihică sunt tot mai mari. Așa că multe persoane se orientează către yoga, meditație și practici de relaxare pentru a face față provocărilor. Popularitatea acestor practici i-a...

Sanatate | 2015

11 Dec

Mersul la sală și exercițiile fizice regulate au devenit, din fericire, o “modă sanatoasă” printre din ce în ce mai mulți români, care aleg să umple sălile de sport la primele ore ale dimineții sau, seara târziu, după nesfârșite ceasuri...

Sanatate | 2015

02 Dec

Sedentarism este unul dintre termenii moderni care ar trebuie să pună pe gânduri orice persoană care lucrează mult pe scaun, în pat, la birou, având perioade lungi de timp fără niciun fel de activitate fizică. Practic, acest obicei transformă...

Sanatate | 2015

02 Dec

"Microbul" vieții sănătoase contaminează tot mai multe persoane. Conform Innova Market Insights, jumătate dintre americani au declarat că sunt hotărâți să consume anul acesta mai multe legume și fructe. Iar variantele “exotice” îi cuceresc...

Sanatate | 2015

02 Dec

Antiobioticele sunt fără îndoială una dintre cele mai mari invenții din medicină și farmacie. Au salvat sute de vieți, au prelungit speranța de viață și au adus multă liniște mamelor și pediatrilor care pur și simplu erau nevoiți să...

Sanatate | 2015

21 Oct

Considerate de mulți nutriționiști cel mai mare rău alimentar al vremurilor noastre, aflate pe listele negre ale autorităților și vizate de propuneri de taxe speciale, încolțite deja de câteva cercetări, sucurile sunt în centrul unei noi...

Sanatate | 2015

21 Oct

O dietă mediteraneană și, până la urmă, orice alt meniu care conține fructe, legume, nuci, carne deloc procesată sunt asociate cu prevenirea instalării depresiei, a descoperit un studiu anunțat de publicația BMC Medicine. Cercetătorii au...

Sanatate | 2015

21 Oct

Este octombrie și auzim vorbindu-se peste tot despre cancerul de sân – întreg mapamondul marchează, prin diverse evenimente, luna dedicată acestei teribile maladii. Pe lângă campanii umanitare, curse de alergare ale supraviețuitoarelor și...

Sanatate | 2015

21 Oct

Ne-a schimbat viețile, ne-a ușurat munca, ne-a modificat radical și ireversibil modul în care comunicăm. Însă telefonul mobil a venit la pachet și cu o serie de neajunsuri: am devenit dependenți de el, nu mai concepem viața fără a-l avea...

Sanatate | 2015

21 Oct

Dacă pentru toate celelalte există celebrul card, pentru sport nu este nevoie de investiții majore, ci doar de un declic și de puțină voință. Cum ajungi să faci sport, e calea ta: fie că te înfurie vreun abdomen cu pătrățele și ți-l...

Sanatate | 2015

16 Oct

Cancerul de colon este una dintre maladiile omului modern, care mănâncă pe fugă, nu face mișcare și este copleșit de stresul zilnic. În plus, multe persoane neglijează controalele medicale regulate și investigațiile precum colonoscopia, de...

Sanatate | 2015

09 Jul

Dacă v-ați întrebat vreodată care este diferența dintre o Asigurare Privată de Sănătate și Cardul European De Sănătate, iată aici un ghid care vă va ajuta să înțelegeți deosebirile dintre cele două produse! Cardul European De Sănătate...

Sanatate | 2014

09 Jul

1. Aria de acoperire Asigurați-vă că aria de acoperire nu este restrânsă doar la regiunea în care vă aflați, ci cuprinde şi orice altă zonă pe care este posibil să o vizitați, chiar dacă doar pentru o perioadă scurtă, indiferent dacă...

Sanatate | 2014

08 May

Acces la orice spital sau clinica din lume Toate planurile de asigurare de sanatate privata oferite de MediHelp International , indiferent ca este vorba de produsul propriu MediHelp Healthcare Plan sau planurile Bupa va ofera acces si spitalizare la orice...

Sanatate | 2014

07 May

Toti stim ca atunci cand vine vorba de copii ne dorim ce e mai bun pentru ei. Sanatatea lor este linistea noastra. Ii puteti oferi copilului dumneavoastra o asigurare de sanatate care va ofera posibilitatea de a avea acces la ingirjire medicala atat pe...

Sanatate | 2014

07 May

Asigurarea de sanatate BUPA 1. Asigurarea de sanatate Bupa pentru persoane fizice Planul include acoperirea de baza - asigurare medicala internationala – standard, care va ofera acces la tratamente medicale esentiale. In plus, puteti alege sa adaugati...

Sanatate | 2014

11 Dec

Excelentei sale, domnului Ministru al Sanatatii Din luna iulie 2013 tin legatura cu biroul dumneavoastrain ceea ce privestecererea dumneavoastra si a guvernului de a construi noi spitale de inaltă clasa cuechipamente noi si performante. Din partea echipei...

Sanatate | 2013

11 Dec

Aceasta este scurta povestire a Doctorului Popescu (nume fals) denumit în continuare Dr. P. Dr. P lucrează într-un spital public. Din păcate, Dr.P are un salariu mic de la stat și pentru a câștiga diferența, va îndura rusinea și va accepta plicul...

Sanatate | 2013

19 Nov

Fac referire la cele mai recente știri care au anunțat tristul caz al unui pacient scăpat de pe targă (România TV, Kanal D) Nu am putut să ignor șansa de a folosi fraze cu dublu sens ce reies din acest subiect. Nimic nu poate fi mai simbolic decât...

Sanatate | 2013

07 Nov

Ministerul Sănătăţii şi CNAS nu dispun de suficiente fonduri pentru a le facilita spitalelor publice un final de an fiscal corespunzător. Poate au, sau poate nu au, sau poate…doar poate... În timpul acestei săptămâni, am putut urmări mesaje...

Sanatate | 2013

01 Nov

Surprinzător, și în mod neașteptat, zilele reci de iarnă sosesc, şi, odată cu ele, şi virusul gripal. În fiecare an auzim despre confuzia din jurul aprovizionarii cu vaccinul antigripal, care surprize, surprize, din nou nu va fi disponibil. Poate...

Sanatate | 2013

24 Oct

Zahal Levy este Presedintele MediHelp International (www.medihelp.ro), cel mai important furnizor de asigurări private de sănătate din Europa Centrală și de Est. Compania este prezentă pe piața din România începand cu 1999 și îmbină cu succes...

Sanatate | 2013

17 May

MediHelp International este dispus sa își asume gestionarea tuturor nevoilor acestora Ca răspuns la anunțul Eureko de retragere de pe piața din România, MediHelp International, cel mai important furnizor de asigurări private de sănătate din...

Sanatate | 2013

05 Apr

Printre principiile de bază ale unui stat democratic, se regăsește și dreptul cetățenilor de a beneficia de servicii medicale. Acest lucru se întâmplă și în România, însă cu toții știm că asigurarea obligatorie de sănătate nu ne oferă...

Sanatate | 2013

17 Aug

Ultima lună de vară se apropie cu rapiditate și cu toții ne gândim să petrecem câteva zile departe de locul de muncă, dacă nu am avut încă ocazia să ne bucurăm de concediu. Vacanțele de vară sunt o bună oportunitate pentru ca angajații...

Sanatate | 2016

17 Aug

Un tanar antreprenor trebuie sa aibe intotdeauna in vedere starea de bine a angajatilor sai, mai ales cand e vorba despre o afacere la inceput de drum. Includerea unei asigurari de sanatate in pachetul de beneficii este un factor important in formarea...

Sanatate | 2016

17 Aug

Cel mai bun motiv este faptul ca o astfel de polita nu doar ca ofera acces la servicii medicale de calitate din clinicile private din Romania, ci permite consultatii, analize sau tratament de urgenta in clinici de renume din intreaga lume. Insa...

Sanatate | 2016

17 Aug

Pentru manageri, vara este momentul ideal pentru a aduce o noua perspectivă rutinei de la locul de muncă prin activități în aer liber, precum team building-uri, picnicuri în parc, activități sportive sau prânzuri în aer liber. Pentru oamenii...

Sanatate | 2016

29 Aug

Născuți între 1980 și 2000, milenialii reprezintă una dintre cele mai mari generații din istorie, ce include peste 92 de milioane de oameni. Recunoscuți pentru personalitatea lor ușor narcisistă și interesul puternic pentru bunurile material, cei...

Sanatate | 2016

29 Sep

După rapoartele Comisiei Europene, mai mut de 30% dintre femeile active pe piața muncii din Europa activează în poziții de conducere, iar jumătate dintre acestea sunt, de asemenea, mame a căror prioritate o reprezintă starea de bine a familiei lor....

Sanatate | 2016

29 Sep

O dată cu trecerea în anotimpul rece, preferințele noastre nutriționale se modifică și ele. Cu toate că salata nu mai pare atât de atragătoare ca pe timpul verii, asta nu înseamnă că trebuie să facem alegeri nesănătoase din acest punct de...

Sanatate | 2016

15 Oct

Simptomele unei răceli cauzate de schimbările de temperatură de la începutul toamnei, pot fi extrem de inconfortabile, mai ales atunci când programul încărcat nu îți permite să te odihnești atât cât ai vrea, iar tot ce poți face este să...

Sanatate | 2016

25 Oct

„Mă doare gâtul, mă doare capul, nu pot să respir!”. Acestea sunt primele semne pe care un copil ni le transmite atunci când nu se simte bine, iar mamele încep să audă aceste cuvinte din ce în ce mai des în sezonul rece. Din păcate, este...

Sanatate | 2016

15 Nov

Cum este investit acest buget și ce primim în schimb? Conform ZF.ro, În ultimii ani, românii acordă tot mai multă atenție cheltuielilor asociate Crăciunului, în încercarea de a-și optimiza bugetul. Mai exact, în 2014, 44% dintre respondenții...

Sanatate | 2016

25 Nov

Cel puțin la începutul iernii, sistemul nostru imunitar este slăbit, fapt ce cauzează sensibilitatea întregului corp la varietatea de viruși din jurul nostru. Atunci când răceala și gripa ne încurcă planurile de zi cu zi, temperaturile scăzute...

Sanatate | 2016

05 Dec

Perioada sărbătorilor de iarnă este asociată adesea cu toxiinfecții alimentare, fapt pentru care cuvântul cheie al sezonului este „moderația”. Totodată, putem introduce în alimentația de „sărbătoare” câteva alimente la fel de gustoase,...

Sanatate | 2016

11 Dec

Urgențele medicale pot apărea în mod neprevăzut în viața oricăruia dintre noi și pot avea un impact major atât din punct de vedere emoțional, cât și financiar. În același timp, prevenția medicală este importantă pentru întreaga familie...

Sanatate | 2016

14 Jan

Un element important în procesul de pregătire pentru noul an a devenit, mai nou, lista de rezoluții. Tot mai mulți oameni își pun pe hârtie planuri prin care vor să își îmbunătățească stilul de viață, pentru un an mai bun decât cel din...

Sanatate | 2017

27 Jan

2017 a venit cu o multitudine de tendințe în toate domeniile, însă, pentru cei dintre voi care vor să fie tot timpul în pas cu noile trenduri în materie de nutriție, am găsit 3 alimente care se bucură de o popularitate...

Sanatate | 2017

08 Feb

Evoluția continuă a tehnologiei cauzează numeroase schimbări în toate domeniile, iar industria medicală nu face excepție. În 2015, un studiu al Nuance Communications, o multinațională de renume în industria IT, arată că peste 54% dintre...

Sanatate | 2017

10 Feb

Prin telemedicină, spitalele au posibilitatea de a acorda ajutor și îngrijire medicală chiar și oamenilor care se află în zone sub-dezvoltate, inaccesibile. Datorată evoluției tehnologiei și simplificată prin apariția mijloacelor de comunicare...

Sanatate | 2017

16 Mar

În loc de flori, anul acesta ai primit ca prim cadou de primăvară un nas înfundat și nu te poți opri din strănutat sau tușit? Cel mai probabil ești unul dintre noi, milioanele de oameni care suferim de alergii de primăvară. Alergiile sezoniere...

Sanatate | 2017

16 Mar

La începutul primăverii, oricât ne bucurăm de temperaturile crescute și atmosfera călduroasă, un lucru mai greu de evitat este „astenia de primăvară”. O afecțiune cât se poate de reală, astenia este definită de starea de epuizare și oboseală a...

Sanatate | 2017

04 Apr

Mai sunt mai puțin de două săptămâni până când vom sărbători Paștele și, cu majoritatea ofertelor de vacanță epuizate, probabil te întrebi dacă e o idee bună să planifici o „evadare” într-un timp atât de scurt. Într-adevăr,...

Sanatate | 2017

04 Apr

În timp ce unii oameni văd animalele de companie ca ființe cauzatoare de dezordine și alergii, mulți dintre noi nu ne putem imagina viața fără ele, iar statisticile o dovedesc: conform PFMA (Pet Food Manufacturer’s Association), animale de...

Sanatate | 2017

09 May

Am început anul cu un plan: să fim mai sănătoși, mai în formă, să scăpăm de obiceiurile alimentare dăunătoare. Însă vara este foarte aproape, iar temperaturile ridicate sunt insuportabile fără foarte multă apă și... inghețată. Da,...

Sanatate | 2017

09 May

Suntem aproape în sezonul călduros, însă temperaturile ridicate și-au făcut deja simțită prezența. Așă că am pus la un loc cele mai bune sfaturi pentru voi, care vă vor ajuta să faceți față cu ușurință anotimpului de...

Sanatate | 2017

15 Jun

Chiar dacă vacanța a început deja pentru cei mici, noi, cei mari, nu suntem încă pregătiți pentru ea. Cu toate astea, căldura din București devine insuportabilă și ne poartă cu gândul doar la zilele de concediu pe care le vom petrece la...

Sanatate | 2017

18 Jul

În 2004, povestea Laurei Afrasine alături de MediHelp International a început cu primul interviu serios din viața sa, la care s-a lovit de cea mai complicată întrebare: unde te vezi peste 5 ani? Ce a urmat după această întrebare și cum a fost,...

Sanatate | 2017

15 Jul

Cancerul de piele, unul dintre cele mai întâlnite tipuri de cancer, este cauzat, de obicei, de expunerea îndelungată la soare, și își începe formarea în stratul superficial al pielii, epiderma. În funcție de celulele din care se dezvoltă, există...

Sanatate | 2017

26 Jul

Potrivit World Health Organization, cancerul este cea mai importantă cauză a deceselor în Europa după bolile cardiovasculare, cauzând 20% dintre decese, anual. Fiind responsabil de 1,7 milioane de decese în fiecare an, medicii susțin că...

Sanatate | 2017

15 Aug

Potrivit World Health Organization, cancerul este cea mai importantă cauză a deceselor în Europa, după bolile cardiovasculare, cauzând 20% dintre decese, anual. Mai exact, 14 milioane de oameni sunt diagnosticați cu o formă de cancer în fiecare an,...

Sanatate | 2017

16 Aug

Cancerul, una dintre cele mai întâlnite boli ereditare, este cauzat de schimbări genetice care afectează funcționarea normală a celulelor din corpul nostru. Anual, potrivit World Health Organization, peste 14 milioane de oameni sunt diagnosticați cu o...

Sanatate | 2017

22 Sep

În fiecare an, ziua de 15 Septembrie este dedicată conștientizării uneia dintre cele mai comune cauze a decesului în rândul adolescenților și copiilor – limfomul. Poate am auzit de el, dar puțini dintre noi știu ce este limfomul, deși este a 11-a...

Sanatate | 2017

29 Sep

Tehnologia face parte din multe aspecte ale vieții și a devenit din ce în ce mai populară și în rândul celor care doresc să mențină un stil de viață sănătos. Fie că este o aplicație ce te ajută să faci sport sau una ce îți amintește...

Sanatate | 2017

10 Oct

MediHelp International (www.medihelp.ro), lider pe piața asigurărilor de sănătate în CEE, prezent în România, Ungaria, Bulgaria și Polonia (MediSky), facilitează accesul la servicii oncologice în clinicile private prin asigurarea medicală...

Sanatate | 2017

13 Oct

Starea de oboseală cronică este întâlnită la oameni de diferite vârste și poate fi cauzată de factori precum lipsa de somn, alimentația, sau afecțiuni medicale. Atunci când starea de oboseală devine persistentă, fără motive evidente, și începe...

Sanatate | 2017

27 Oct

Multe afecțiuni au factori declanșatori comuni: alimentație, stres, apetit, toxine. Nu numai că un stil de viață sănătos poate reduce riscul de a dezvolta o anumită boală, dar, totodată, studii experimentale au arătat că unele alimente și...

Sanatate | 2017

10 Nov

La nivel mondial, ziua de 14 noiembrie este dedicată Luptei Împotriva Diabetului, cu scopul de a informa cu privire la pericolele unei boli care acaparează rapid o parte din ce în ce mai mare a populației. Conform World Health Organization, numărul...

Sanatate | 2017

19 Dec

Suntem deja foarte aproape de „cea mai minunată perioadă a anului”, acea perioadă care aduce familiile împreună. Dar câți dintre noi ne gândim că, fără să fie evident, cineva de lângă noi poate fi afectat de tulburări afective...

Sanatate | 2017

28 Dec

BUCUREȘTI, 28 DECEMBRIE 2017. Conform datelor MediHelp România, parte a MediHelp International, posesorii de asigurare internațională de sănătate au accesat polițele de asigurare în timpul vacanței de Crăciun din Austria, Germania și Turcia. Anul...

Sanatate | 2017

15 Jan

Prevalența diabetului este o problemă a societății moderne, motiv pentru care prevenirea bolii a devenit un subiect extrem de important în zilele noastre. În România, studiul PREDATORR desfășurat de Societatea Română de Diabet, Nutriție și...

Sanatate | 2018

23 Jan

Alimentația este un subiect extrem de discutat de specialiștii în nutriție datorită influenței pe care o are asupra calității vieții. Adoptarea unei diete sănătoase, coroborată cu activități sportive, contribuie la îmbunătățirea...

Sanatate | 2018

02 Feb

Infecțiile cu virusurile hepatice VHB și VHC rămân o problemă globală de sănătate publică, cu epidemiologie în continuă schimbare, determinată de o serie de factori, incluzând politica de vaccinare și migrația populației. Aceste infecții...

Sanatate | 2018

06 Feb

Nutriția sănătoasă și atenția acordată activităților zilnice reprezintă soluția potrivită pentru reducerea riscurilor de îmbolnăvire și asigurarea unei bune calități a vieții. Cunoașterea activităților care aduc beneficii și...

Sanatate | 2018

22 Feb

Secolul XXI este adesea numit secolul vitezei, evoluției tehnologice și informației. Unul dintre simptomele resimțite cel mai adesea în mileniul trei este stresul și sentimentul de presiune constantă datorat unui stil de viață mereu ocupat....

Sanatate | 2018

08 Mar

Comunitățile medicale și științifice raportează faptul că preocuparea oamenilor pentru construirea unei vieți profesionale de succes, tradusă în ore prelungite la locul de muncă și stres constant, afectează sănătatea în mod...

Sanatate | 2018

21 Mar

Sedentarismul este o problemă a secolului XXI și se caracterizează prin stilul de viață inactiv care poate determina slăbirea și atrofierea mușchilor, respectiv creșterea riscului de leziuni. În acest context, tot mai mulți doctori...

Sanatate | 2018

12 Apr

Trăiește sănătos, trăiește mai mult – cercetări recente au demonstrat faptul că, o viață echilibrată construiește premisele unei vieți mai lungi. Jurnalul Societății Americane de Geriatrie a publicat un studiu la finalul anului 2016 prin...

Sanatate | 2018

04 Apr

Prof. Dr. Werner Seebauer este decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2018

24 Apr

Glanda tiroidă se găsește sub formă de fluture în partea inferioară din față a gâtului și are un rol esențial în buna funcționare a organismului. Pentru o înțelegere aprofundată a felului în care se manifestă, aceasta poate fi...

Sanatate | 2018

31 May

Anxietatea - o reacție naturală a omului la ritmul vieții moderne, cu efecte fizice și psihice. Pe termen scurt, această stare reprezintă conștientizarea unei situații intense care pregătește o persoană pentru o acțiune specifică și...

Sanatate | 2018

01 Jun

Alimentele reprezintă principalul combustibil al vieții, în timp ce nutrimentele asimilate îi determină calitatea, influențând sănătatea atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. O dietă variată ajută la construirea blocurilor de rezistență...

Sanatate | 2018

14 Jun

Helicobacter Pylori (HP) este un agent patogen uman care se transmite de la om la om producând gastrita cronică activă tuturor pacienților colonizați. Infecția cu HP este cunoscută și acceptată ca un factor etiologic major al cancerului gastric,...

Sanatate | 2018

04 Jul

Participi adesea cu prietenii la sezonul grătarelor? Te întrebi dacă carnea roșie mărește riscul de boli? Cancer, reumatism și alte boli inflamatorii cronice? Depinde de calitatea, tipul și metoda de preparare?Descoperă în acest articol sfaturile...

Sanatate | 2018

06 Jul

Cancerul este una dintre cele mai răspândite afecțiuni la nivel global, estimându-se ca până în anul 2030 să crească numărul de noi cazuri la 23,6 milioane pe an. Gradul de îmbolnăvire și efectele pe care le are asupra corpului fac ca grija pentru...

Sanatate | 2018

16 Jul

Comunitatea expaților români din Europa numără peste 3,5 mil. de oameni, după ultimele estimări făcute de Ministerul de Externe. Fie au plecat într-un schimb de experiență, fie lucrează în diverse domenii, cum ar fi transport, HORECA, sănătate...

Sanatate | 2018

02 Aug

Mâncați adesea ouă sau produse cu ouă?CERCETĂRILE ARATĂ – RĂSPUNSUL LA ACEASTĂ ÎNTREBARE ESTE DESTUL DE COMPLEX Prof. Dr. Werner Seebauer este decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă -...

Sanatate | 2018

22 Aug

 Prof. Dr. Werner Seebauer este Decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2018

30 Aug

Familia reprezintă un concept care definește zona de confort a fiecărei persoane, sursa de putere, model de conduită, un spațiu sigur de unde începe călătoria vieții fiecăruia dintre noi. Construirea unei familii care să asigure toate acestea...

Sanatate | 2018

14 Sep

Conexiunea dintre sănătatea orală și cea generală este strânsă, ceea ce face ca responsabilitatea pentru igiena dentară să fie extrem de importantă. Sănătatea orală oferă indicii despre starea de sănătate generală, având, de asemenea,...

Sanatate | 2018

24 Sep

Prof. Dr. Werner Seebauer este decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2018

27 Sep

Noțiunea de tulburare alimentară vizează o problemă psihologică, răspândită în rândul femeilor și bărbaților deopotrivă, acoperind o largă sferă de obiceiuri alimentare nesănătoase, de la mâncatul compulsiv la anorexie. De obicei, această...

Sanatate | 2018

18 Oct

Care este cea mai bună strategie de recrutare a forţei de muncă specializată? Cum reușesc companiile să loializeze angajații buni? Aceste două întrebări reflectă preocuparea departamentelor de HR și Management de a crea și menține un...

Sanatate | 2018

18 Oct

Prof. Dr. Werner Seebauer este decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2018

25 Oct

În ultimii ani, mediul de afaceri înregistrează o dinamică accentuată, iar la orizont apare o nouă tendință: freelancer-ii sau companiile de mici dimensiuni, formate din două sau trei persoane, care oferă produse sau servicii de nișă. Deseori,...

Sanatate | 2018

09 Nov

Stresul la locul de muncă este un factor extrem de răspândit și o cauză a numeroaselor boli întâlnite adesea de către doctori atunci când beneficiarii asigurărilor medicale oferite de companiile angajatoare se programează pentru o consultație....

Sanatate | 2018

20 Nov

Angajații sănătoși și fericiți sunt cei care depășesc target-ul, care lucrează pentru atingerea obiectivelor companiei și care asigură un mediu de lucru proactiv. Din aceste motive, investiția în bunăstarea lor a devenit o prioritate pentru...

Sanatate | 2018

05 Dec

Prof. Dr. Werner Seebauer este Decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2018

14 Dec

Asigurarea privată de sănătate acoperă costurile pentru o gamă variată de servicii medicale, fiind valabilă atât pentru consultații, cât și pentru tratamente în cazul unor afecțiuni medicale. Aceasta asigură accesul la servicii de cea mai...

Sanatate | 2018

21 Dec

Vederea este simțul care ne ajută să aflăm cât mai multe lucruri despre mediul înconjurător. De aceea, ochii trebuie să fie cât mai protejați de afecțiunile care pot apărea de-a lungul vieții.  Indiferent dacă ne aflăm la job sau acasă,...

Sanatate | 2018

23 Jan

Tot mai multe persoane înțeleg importanța accesului la cei mai buni doctori și la cele mai noi tratamente, motiv pentru care optează pentru o asigurare privată de sănătate care le garantează servicii medicale de calitate. Trendul se observă și la...

Sanatate | 2019

22 Jan

Prof. Dr. Werner Seebauer este decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2019

29 Jan

Succesul și fericirea copiilor sunt printre principalele preocupări ale părinților, de aceea apar tot mai multe cărți despre parenting, tot mai multe activități extracurriculare care să îi ajute pe cei mici să performeze la școală și programe...

Sanatate | 2019

05 Feb

Eleonora Brillo* şi Gian Carlo Di Renzo Departamentul de Obstetrică şi Ginecologie şi Centrul pentru Medicină Perinatală şi Reproducătoare, Spitalul Universitar S. Maria della Misericordia, Universitatea din Perugia, 06132 Perugia, Italia Prof....

Sanatate | 2019

20 Feb

Prof. Dr. Werner Seebauer este decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2019

22 Feb

Un stil de viață sănătos necesită o grijă deosebită pentru corp și minte, iar cei care își doresc un astfel de trai trebuie să fie atenți la respectarea câtorva reguli esențiale. Cei mai longevivi oameni din lume, japonezii, acordă atenție...

Sanatate | 2019

26 Feb

Ficatul este cea mai mare glandă din organismul uman, fiind un organ parenchimatos voluminos cu o greutate care variază între 1200 și 1500 mg. Ca și pancreasul, îndeplinește o funcție exocrină și o funcție endocrină, dar, spre deosebire de...

Sanatate | 2019

28 Feb

Sănătatea este un subiect care preocupă din ce în ce mai mult oamenii. Încercăm să mâncăm mai sănătos, să ne găsim timp pentru a face sport sau pentru a merge la un consult medical, aceste lucruri dovedind conștientizarea faptului că a preveni...

Sanatate | 2019

19 Mar

Prof. Dr. Werner Seebauer este decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2019

14 May

Prof. Dr. Werner Seebauer este decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2019

21 Mar

Venirea pe lume a unui bebeluș nu este întotdeauna lipsită de complicații. În unele cazuri, copilul poate fi diagnosticat cu o malformație congenitală, iar cauza nu poate fi stabilită cu exactitate de fiecare dată. De la complicații în timpul...

Sanatate | 2019

25 Mar

Sănătatea este cea mai de preț resursă pe care o deținem și de care avem nevoie pentru a ne bucura de fiecare moment al vieții. Tocmai pentru că este atât de importantă, necesită o grijă deosebită, iar fiecare dintre noi este responsabil pentru...

Sanatate | 2019

08 Apr

Prof. Dr. Werner Seebauer este decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2019

30 Apr

Ce sunt, de fapt, alergiile? Alergiile reprezintă un răspuns normal al sistemului imunitar care identifică intrusul considerat ca fiind periculos și declanșează o serie de mecanisme de apărare cu scopul de a-l elimina cât mai repede din organismul...

Sanatate | 2019

15 Apr

Diferența dintre un corp sănătos și un corp slăbit stă în alegerile zilnice pe care le facem, iar interacțiunea noastră cu lumea exterioară și starea noastră de spirit pot fi direct influențate de aspecte esențiale precum alimentația. Ce...

Sanatate | 2019

27 May

Condiția fizică a devenit un pilon în definirea unei stări bune de sănătate, de aceea alimentația, care are impact direct asupra fizicului, primește o atenție tot mai mare din partea oamenilor. Respectarea meselor unei zile și gradul de efort...

Sanatate | 2019

15 May

Ritmul tot mai alert în care ne desfășurăm activitățile zilnice poate avea un impact major asupra sănătății noastre. Ne asumăm tot mai multe responsabilități, îndeplinim tot mai multe sarcini la serviciu, dar și în viața personală, ne...

Sanatate | 2019

07 Jun

Momentele petrecute alături de familie reprezintă unele dintre cele mai fericite clipe din viața noastră, iar vacanța de vară este o oportunitate de a crea amintiri împreună cu cei dragi. Fie că vizităm rude din zone îndepărtate, fie că mergem...

Sanatate | 2019

25 Jun

Prof. Dr. Werner Seebauer este Decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2019

26 Jun

Sărituri cu parașuta sau scuba diving? Mersul cu canoea pe un râu învolburat sau explorarea peșterilor? Activitățile noastre devin din ce în ce mai diverse și implică un nivel tot mai mare de curaj. Căutăm noi modalități de a ne testa limitele...

Sanatate | 2019

28 Jun

Profesorul Irinel Popescu este un cunoscut chirurg și membru al Academiei Române de Științe. Este unul dintre liderii din domeniul chirurgiei oncologice și al procedurilor medicale care au legătură cu ficatul. În ultimii 30 de ani, profesorul Popescu...

Sanatate | 2019

08 Jul

Situațiile neplăcute sau primejdioase produc schimbări în modul de funcționare a corpului uman. În momentul în care, spre exemplu, un câine periculos latră în direcția noastră sau o mașină vine spre noi cu viteză în trafic, corpul intră într-o...

Sanatate | 2019

15 Jul

De câte ori nu ți-ai propus să începi o activitate nouă sau să renunți la un obicei nesănătos doar ca să observi, după o perioadă, că nu ai reușit să realizezi acel deziderat? Atingerea unor țeluri poate fi uneori complicată și, de aceea,...

Sanatate | 2019

17 Jul

Prof. Dr. Werner Seebauer este Decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2019

14 Aug

Oricât de neobișnuit ni s-ar părea, există o puternică legătură între echilibrul nostru mental și integritatea microflorei intestinale. Creierul și tractul gastrointestinal comunică direct prin intermediul axei intestin-microbiom-creier, ceea ce...

Sanatate | 2019

20 Aug

Alimentația este un aspect esențial al sănătății noastre, de aceea trebuie să învățăm să alegem produsele benefice pentru noi, care au valoare nutritivă ridicată și ajută corpul să funcționeze corespunzător. Una dintre importantele...

Sanatate | 2019

27 Aug

Prof. Dr. Werner Seebauer este decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2019

20 Sep

Profesorul Irinel Popescu este un cunoscut chirurg și membru al Academiei Române de Științe. Este unul dintre liderii din domeniul chirurgiei oncologice și al procedurilor medicale care au legătură cu ficatul. În ultimii 30 de ani, profesorul...

Sanatate | 2019

12 Sep

Condiția fizică este un factor esențial în menținerea unei stări de sănătate bune și tot mai mulți români încep să înțeleagă această realitate. În egală măsură, aceștia devin conștienți de faptul că, atenția și grija față de propria...

Sanatate | 2019

26 Sep

Venirea pe lume a unui copil reprezintă un moment unic pentru orice mamă. O nouă dimensiune i se descoperă și va avea nevoie de o perioadă de adaptare, în care susținerea celor din jur va fi extrem de importantă. Emoțiile pe care o mamă le...

Sanatate | 2019

08 Oct

Prof. Dr. Werner Seebauer este decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2019

15 Oct

Prof. Dr. Werner Seebauer este decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2019

29 Oct

Nu mai este niciun secret faptul că exercițiile fizice sunt extrem de importante pentru starea noastră generală de bine, având un impact foarte mare asupra sănătății. Să fim în formă este o condiție esențială pentru derularea activităților...

Sanatate | 2019

22 Oct

Încă din primul moment al sarcinii, legătura dintre mamă și copilul pe care urmează să îl nască devine indestructibilă și îi va lega pe cei doi pentru tot restul vieții. Proaspăta mămică va deveni sprijinul celui mic, cu ajutorul căreia va...

Sanatate | 2019

21 Oct

Profesorul Irinel Popescu este un cunoscut chirurg și membru al Academiei Române de Științe. Este unul dintre liderii din domeniul chirurgiei oncologice și al procedurilor medicale care au legătură cu ficatul. În ultimii 30 de ani, profesorul Popescu...

Sanatate | 2019

05 Nov

Asigurările private de sănătate sunt un instrument tot mai accesat datorită flexibilității pe care o oferă beneficiarilor. Acestea garantează accesul la cele mai performante servicii medicale din țară sau din străinătate și creează cadrul...

Sanatate | 2019

12 Nov

Second Opinion devine o practică medicală tot mai răspândită care le oferă pacienților posibilitatea de a căuta un grad mai mare de certitudine în ceea ce privește un anumit diagnostic sau tratament.  Uneori, afecțiunea medicală cu care o...

Sanatate | 2019

27 Nov

Prof. Dr. Werner Seebauer este decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2019

10 Dec

Calitatea vieții este influențată de o multitudine de factori, de la stilul de viață până la moștenirea unor gene care predispun o persoană la anumite boli genetice. Alegeri precum alimentația, fumatul sau practicarea unui sport joacă un rol...

Sanatate | 2019

20 Dec

Venirea iernii poate reprezenta o provocare, în special din cauza faptului că sezonul sărbătorilor favorizează un stil de viață sedentar și un comportament alimentar neglijent. De asemenea, vremea rece împiedică unele activități fizice, precum...

Sanatate | 2019

07 Jan

Nașterea înainte de termen poate avea urmări grave pentru sănătatea bebelușului, iar la nivel global, aproximativ 15 milioane de copii se nasc prematur. Dintre aceștia, o mică parte se nasc cu mult înainte de cele 37 de săptămâni. O naștere este...

Sanatate | 2020

21 Jan

Tehnologia este o parte semnificativă din viața noastră. Evoluția sa a oferit numeroase beneficii de-a lungul timpului, însă, cu toate acestea, are și efecte mai puțin plăcute. Un exemplu în acest sens sunt accidentele produse în urma folosirii...

Sanatate | 2020

16 Jan

Prof. Dr. Werner Seebauer este Decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2020

03 Feb

Doctorul Ofer Gluck a absolvit Universitatea de Medicină Semmelweiss din Budapesta, Ungaria, și este specializat în otorinolaringologie (ORL), chirurgie pentru cap și gât, la spitalul Soroka din Beer Sheva. După finalizarea specializării, a...

Sanatate | 2020

04 Feb

Ce este coronavirusul? Coronavirusurile reprezintă o familie mare de virusuri, dintre care unele cauzează afecțiuni medicale oamenilor, iar altele se transmit în rândul animalelor, inclusiv cămile, pisici și lilieci. În cazuri rare, coronavirusurile...

Sanatate | 2020

12 Feb

Pierderea unei sarcini reprezintă un moment cu un puternic impact emoțional asupra psihicului unei femei. Un studiu recent arată faptul că pierderea unei sarcini are efecte pe termen lung și că poate duce la manifestări ale sindromului de stres post...

Sanatate | 2020

19 Feb

Cât de des ți se întâmplă să adormi greu, dar să te trezești după doar câteva ore de somn? Nimic nu este mai neplăcut decât un somn neodihnitor care să cauzeze o stare constantă de oboseală în timpul zilei. Dar acesta nu este singurul efect...

Sanatate | 2020

12 Mar

Prof. Dr. Werner Seebauer este Decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2020

17 Mar

Profesorul Irinel Popescu este un cunoscut chirurg și membru al Academiei Române de Științe. Este unul dintre liderii din domeniul chirurgiei oncologice și al procedurilor medicale care au legătură cu ficatul. În ultimii 30 de ani, profesorul Popescu...

Sanatate | 2020

18 Mar

Infecția cu coronavirus (COVID-19) a izbucnit la data de 31 decembrie 2019 în regiunea Wuhan din China. De atunci, aceasta s-a extins în mai multe regiuni ale țării, afectând ulterior și restul continentelor, peste 72 de țări declarând până  acum...

Sanatate | 2020

27 Mar

Prof. Dr. Werner Seebauer este Decan al Association of German Preventologists, directoruldepartamentului de MedicinăPreventivă - Institutul de ȘtiințeTransculturale din domeniulsănătății (UniversitateaEuropeană Viadrina)...

Sanatate | 2020

01 Apr

Profesorul Irinel Popescu este un cunoscut chirurg și membru al Academiei Române de Științe. Este unul dintre liderii din domeniul chirurgiei oncologice și al procedurilor medicale care au legătură cu ficatul. În ultimii 30 de ani, profesorul Popescu...

Sanatate | 2020

07 Apr

A apela la serviciile unui specialist în sănătate mintală încă mai este considerat un fel de stigmat. Dacă le spui prietenilor că mergi la psiholog, într-un fel recunoști că „ceva este în neregulă cu tine”. Generațiile mai tinere din țările...

Sanatate | 2020

15 Apr

Dragă cititorule,   În lunga mea carieră în domeniul medical, niciodată nu am fost martorul unei situații mai haotice decât cea pe care o observ acum. Îmi amintește de perioadele de război pe care le-am trăit în țara mea de origine. Dezordine,...

Sanatate | 2020

04 May

Starea de oboseală cronică este întâlnită la oameni de diferite vârste și poate fi cauzată de factori precum lipsa somnului, alimentația sau afecțiunile medicale. Atunci când starea de oboseală devine persistentă fără motive evidente și are...

Sanatate | 2020

04 May

Helicobacter Pylori (HP) este un agent patogen uman care se transmite de la om la om producând gastrita cronică activă tuturor pacienților colonizați. Infecția cu HP este cunoscută și acceptată ca un factor etiologic major al cancerului gastric,...

Sanatate | 2020

14 May

În aceste zile, când suntem obligați să ne schimbăm radical stilul de viață, este necesar să ne construim un set de obiceiuri sănătoase pentru a depăși cu bine această perioadă. Acum, când trebuie să petrecem în casă cât mai mult timp...

Sanatate | 2020

14 May

În ultimii ani, tot mai mulți români și-au schimbat comportamentul de consum în ceea ce privește serviciile medicale. Tendința începe să treacă tot mai accentuat de la un comportament de tratare a afecțiunilor după ce acestea au devenit manifeste...

Sanatate | 2020

21 May

Prof. Dr. Werner Seebauer este Decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2020

09 Jun

Prof. Dr. Werner Seebauer este Decan al Association of German Preventologists, directorul departamentului de Medicină Preventivă - Institutul de Științe Transculturale din domeniul sănătății (Universitatea Europeană Viadrina) și directorul...

Sanatate | 2020

18 Jun

Profesorul Irinel Popescu este un cunoscut chirurg și membru al Academiei Române de Științe. Este unul dintre liderii din domeniul chirurgiei oncologice și al procedurilor medicale care au legătură cu ficatul. În ultimii 30 de ani, profesorul Popescu...

Sanatate | 2020

29 Jun

Doctorul Ofer Gluck a absolvit Universitatea de Medicină Semmelweiss din Budapesta, Ungaria, și este specializat în otorinolaringologie (ORL), chirurgie pentru cap și gât, la spitalul Soroka din Beer Sheva. După finalizarea specializării, a...

Sanatate | 2020

Detalii in curand